Curiozitatea

Le urmaresc de multi ani in fiecare dimineata si nu ma plictisesc. Zeci de puncte negre impanzesc cerul si se rotesc ametitor, apoi in mod ciudat, fix la sase si jumatate, se aseaza una langa alta pe crengile copacului de vis-a-vis. Au o precizie elvetiana. Apoi vine ultima, separat de ele, din cu totul alta directie si se aseaza deasupra lor pe creanga din varf.
Aceasta e o cioara cu o pana sura - caci despre ciori am vorbit si mai ‘nainte – ce pare ca le domina pe celelalte.
Si acum, dupa atatia ani, mi se umezesc mustatile de pofta cand o vad. Oricum nu mi-ar placea, pare atoasa, iar eu sunt o pisica delicata.
Cioara cea sura, vine dinspre casuta rosie din vale. E o casuta ingrijita cu peretii rosii, cu o arcada alba la intrare si multe flori in curte. Poate e putin cam tipator vopsita, dar oricum e mult mai bine, decat casele darapanate din jurul ei.
E casuta ghicitoarei Eva, toata mahalaua a auzit de ea. N-a vazut-o nimeni pana acum, doar fetele ei ies uneori in sat dupa cumparaturi.
In dimineata asta ritualul se repeta, venira ciorile, veni si cioara ghicitoarei Eva si se aseaza pe craca de sus, dar…E ceva, ori ca nu m-am spalat eu inca bine pe ochi, ori e o iluzie optica, pentru ca mi se pare ca cioara sura, in dimineata asta, are doua pene gri in loc de una. Poate e doar prima raza de soare, ce o face sa arate diferit, dar oricum mi-am propus sa o urmaresc atent si in zilele urmatoare.
Da, da, am avut dreptate, ca deobicei. A doua zi i-a mai aparut o pana gri, dar in partea cealalta, a patra zi mi se pare ca e toata putin mai deschisa la culoare, iar in a cincea, daca vad bine la departare, mi se pare ca i-a aparut chiar si una alba.
Ciudat lucru, daca o mai tine mult asa, se transforma in porumbel.
Trebuie sa o urmaresc. E ianuarie si nu prea imi vine sa ies din casa, nu prea imi place mie in general sa ies din casa, dar asa ceva e prea mult pentru curiozitatea unei pisici.
M-am intins un pic si mi-am zburlit blanita si am pornit pitulat dupa cioara, catre casuta ghicitoarei.
De intrat in curte a fost usor, gratiile rare de la gard, permit unei pisici sa se strecoare. Pentru a intra in casa a trebuit sa astept un pic. Nu puteam intra ca cioara, care se coborase pe hornul casei. Sunt si cam greoaie si cam tematoare sa ma cocot pe acoperisuri, iar ideea de a ma umple de cenusa, ma face sa mi se zbarleasca blana. Deci am asteptat civilizat sa deschida una din fetele babii geamul, sa se aeriseasca. Cu o saritura eram pe pervaz si apoi in casa.
Nu am apucat sa ma uit prea mult prin prejur, pentru ca atentia mi-a fost atrasa de o usa deschisa, in capatul unui hol intunecos, unde o lumina ca o flama se aprindea si se stingea apoi imediat. Pentru cateva secunde am vazut luminata cioara, care se uita lacoma catre ceva ce nu vedeam.
M-am apropiat, am intrat in camera intunecoasa si m-am pitit sub o masa, in spatele unei galeti rasturnate. La lumina slaba am inceput sa disting conturul babei, cu o salba la gat si un turban rosu cu puncte albe. Alaturi de ea o copaie, in care se imbaia o fata, sau mai bine zis o femeie. Ciudat lucru ca apa de imbaiat, era de fapt lapte, in care erau aruncate dezordonat mici obiecte de aur, pietre nestemate albe si alte lucruri ce se potriveau mai degraba in palatul unui print, dacat in casa unei ghicitoare.
Cioara noastra, ca orice cioara care se respecta, nu isi putea dezlipii ochii de la pietrele stralucitoare si cred ca se visa plecand cu una, doua sau trei pietre in cioc.
M-am uitat mai bine si la femeie, destul de tinerica, un pic grasuta si cu pielea cam negricioasa, parul negru, sarmos, aranjat cam alandala. Ea era subiectul acestei bai si al descantecului:

Pielea ta sa se albeasca,
Precum laptele in care te imbai,
Parul tau sa fie ca matasea,
Sa prinda culoarea,
Aurului ce-l atingi.
Infatisarea ta sa fie,
La fel de pretioasa,
Precum nestematele
Ce le prinzi in palme.
Barbatului ce-l doresti,
Sa-i pici cu tronc !!
In a douasprezecea zi,
A celei de-a douasprezecea bai,
Toate aceste vor fi implinite !!

Si buff!! a trantit ghicitoarea un pumn de pulbere aurie in laptele din albie. O lumina puternica aparu si zeci de scantei sarira. Abia daca am avut timp sa ma feresc, dar o scanteie tot mi-a atins blana si ce sa vezi, mi-a aparut o pata alba, pe blana gri de pe spate, iar cioara…ha…ce statuse cu gatul intins sa vada bine, avea acum capul alb.
Ma grabii sa plec, pana nu ma vede nimeni si nu ramanea decat sa sper ca stapana mea sa nu vada pata alba in plus si sa ma dea afara zicand ca sunt alta pisica. Mi-am facut calculul sa ma intorc peste o saptamana. Vedeam eu cioara cum se albeste de cinci zile, iar baba zisese cu totul dousprezece.
Zis si facut, mi-am petrecut acasa toata saptamana, dar nu va povestesc ca in sufletul meu ardeam de nerabdare sa vina a dousprezecea zi si ca sa a spun drept, speram sa gasesc si un antidot la albire, ca ma cam chinuiam sa-mi acopar tot timpul pata alba cu coada, cam scurta si cam stramba de la natura.
In ziua mult asteptata, dis de dimineata, m-am infiintat langa casa babei si am procedat exact ca data trecuta. Am asteptat pana una din fete a deschis geamul si tusti!! in casa. Taman la timp, erau la baie si la descantece. Imi reiau postul dupa galeata si privesc. A durat totul vreun sfert de ceas, vreme in care ghicitoarea s-a rotit de vreo zece dati in jurul fetei, aruncand tot felul de lucruri in apa, de ieseau numai scantei si lumini.
Cam cand se scurse si ultimul fir de nisip al clepsidrei, ce masura un sfert de ceas, scoate baba din apa o fata cu parul ca o raza de soare, cu trupul suplu si pielea alba de te dureau ochii. Apoi fata s-a imbracat si se pregatea sa plece.
Putin dezamagita ca nu s-a mai intamplat si alceva, ma pregateam sa o sterg si eu pe fereastra, cand numai ce o aud pe fata ca o intreaba pe baba:
“Mare Ghicitoare Eva, e permanent descantecul tau ?”
Va dati seama ca am ciulit urechile, doar eram direct interesata.
“Nimic nu e permanet, fata babii…Descantecul tine doar o luna de zile, daca barbatul ce se va indragosti de tine ramane indragostit si dupa o luna de zile, atunci vei ramane cu chipul de acum; de nu, peste o luna iti vei recapata infatisarea dinainte”
Acestea fiind spuse, s-au despartit.
Speriata si ferindu-ma sa ma intalnesc in cale cu orice cotoi care ar putea sa se indragosteasca iremediabil de mine, m-am intors incet si pe ocolite acasa.
Am vazut apoi acasa, ca in curiozitatea mea, m-am apropiat prea mult de albie la descantec si m-am pomenit si cu varful cozii alb, iar acum ma chinui sa ascund cele doua pete, punand exact varful cozii, in exact centrul petei de pe spate.
Mi-am petrecut apoi un ianuarie plin de teama, dar am scapat cu bine, nici un cotoi nu s-a indragostit de mine in luna aceea si in cele din urma am scapat si de petele albe, blana de pe spate si coada recapatandu-si griul lor stralucitor. Am vazut ca nici cioara nu a cazut cu tronc! la vreun cioroi pentru ca si-a reluat acum culoarea si locul intre ciori.
Cat despre femeie … nu stiu … nu am mai vazut-o pe la baba.

Eu sunt doar o pisica, dar poate nu conteaza cum arati, mai degraba sa-ti fie teama de ce naravuri ai, caci eu ca Stan Patitu’ am prins mare frica fata de curiozitatea care ma stapaneste.

… si oricum, dupa parerea mea, toti oamenii arata la fel…!