joi, 8 ianuarie 2009

Un artist

Mie, Degetica, mi-a placut intotdeuna sa stau pe polita de la soba, alaturi de cana de ceai. Sunt cam de inaltimea ei, iar daca ma ridic un pic pe varfuri si ma aplec usor peste buza ei, imi pot vedea chipul oglindindu-se langa felia de lamaie.
In seara asta imi luasem locul favorit, la caldura, inconjurata de copii pe scaunele. Sunt copiii vecinilor care vin seara pentru povesti.
“Spune-ne o poveste, spune-ne o poveste, te rugam!”
Cand ma pregateam sa incep, ca sa nu-i dezamagesc, se tranti o fereastra si vantul intra in camera. Ca un sarpe se incolaci in jurul copiilor si-i strabatu ca un fior. Nu mica ne-a fost mirarea apoi, cand am vazut ca vantul nu mai pleaca si a ramas intre noi suierand.
“Ce-i vantule ?” il intreb eu mai curajoasa, in timp ce tremuram ca frunza.
“Iaca, sunt ostenit tare, ca m-a alergat Gerul si am intrat si eu aici, in speranta de a gasi un loc sa ma ascund.”
Atunci, m-am uitat mai atenta la vant si am vazut ca suieratul lui nu era amenintator, ci mai mult semana cu gafaitul unui om dupa ce a alergat mult.
Mi s-a facut mila de el si l-am ascuns sub dusumea. Mai tremura inca, puteam vedea scaunelele copiilor cum salta din cand in cand de la podea.
Atunci a aparut gerul napraznic, lovindu-se manios de ferestre. Flori de gheata au aparut la geam, chiciuri s-au intins pe ramurile copacilor, apa a inghetat pe lacuri, aerul a incremenit. Dar la noi in casuta n-a reusit sa intre. Geamurile au rezistat si dogoarea sobei l-a tinut la distanta.
Incet, incet ne-am revenit in fire si am inceput sa chicotim intre noi. Intr-un tarziu i-a trecut spaima si vantului, a iesit de sub dusumea, sufland usor ca un zefir si s-a tolanit cuminte pe presul de langa soba.
Obositi, copiii au inceput sa caste si s-au cocotat cu totii in varful patului, inghesuindu-se unii in altii, pentru a le fi mai cald.
La lumina focului, vantul a inceput sa-si depene povestea:
“Eu am o fire mai de artist, calatoresc mult, vad multe si apoi, ce imi place, desenez pe unde pot, in colbul drumului, in zapada iernii, oriunde.
Ce va povestesc se intampla demult, eram cu totii mai tineri. Era iarna si ma plimbam cu ochii mai mult in pamant, cufundat in gandurile mele. Cand am ridicat ochii, am vazut ca ma aflam la portile unui palat de gheata.
Ce minunatie, ce arhitectura, iar interioarele sale aveau ceva din perfectiunea unei flori de gheata. De cand l-am vazut, nu mi l-am mai putut scoate din minte, il visez intr-una.
Stapanii lui sunt foarte trufasi, Contele Ger si Printesa Iarna. De cate ori se apropie cineva de castel incearca sa-l alunge, pentru a nu le strica linistea.
Si de atunci se repeta povestea in fiecare iarna, eu incerc sa ma apropii sa admir palatul, Gerul ma intampina si ma urmareste, pana cand eu reusesc sa ma pitesc in vreun cotlon si scap de el.
Numai spre primavara, cand se inmoaie pamantul, iar Gerul se scurge neputincios in crapaturile acestuia, odata cu zapada topita, atunci ma pot apropia si eu de castel. Dar in locul castelului de gheata se gaseste o balta, cu apa limpede si stralucitoare…
… Dar la anul, tot voi reusi eu !”
Putin trist, dar cu hotarare si perseverenta in glas, sa-si mai vada dragostea efemera, vantul a adormit.
A doua zi ne-am trezit si eu si copiii, dar nici urma de vant. Am crezut ca am visat, dar langa soba, pe o bucata de hartie, era desenat cu un taciune, palatul de gheata.

“Ce mare artist ar fi putut fi!”, mi-am soptit eu.
”Sau poate ca e. Ganditi-va! Babele, Sfinxul si alte minuni ce le-a lasat in urma sa.”

Multumita ca am intalnit o asa mare personalitate, eu, Degetica, m-am suit pe polita de la soba, m-am inaltat pe varfuri peste buza canii ce ma astepta si am inceput sa-mi beau tacticoasa ceaiul de dimineata.

4 comentarii:

Ioana spunea...

foarte frumos povesteste Degetica. ii urez bun venit Degeticai printre noi.

Cristina spunea...

Si mie mi-a placut povestea, e foarte frumoasa.

Adi spunea...

Mai asteptam si alta poveste de la Degetica !

Maria spunea...

:) nu stiu cine esti tu, Degetica, dar si daca ai fi sora cu vantul, tot povestesti frumos. te mai asteptam.