Catralionul

Se trezi de soarele arzator care-i incingea spatele.Statea cu fata in jos in nisip pe o plaja si marea ii spala picioarele. Capul ii vijiia si tot corpul il durea. Ii era sete.Cu greu se scula si incerca sa-si aduca aminte ceva. Isi amintea ca era student la jurnalistica, isi amintea de prietena lui materialista Elsa….Se uita in jur si vazind cuterul intepenit intre stinci totul i se lumina ca si cum o pinza s-ar fi ridicat dupa mintea lui.
Plecase de acasa dupa ce frumoasa lui Elsa ii spusese ca il iubeste dar nu vrea sa traiasca cu un biet sarac. Exista atitia regi, regele finantelor, regele nasturilor, regele otelului, regele cremei de ghete, regele pastei de dinti si multi altii si cind va fi si el regele a ceva se va marita cu el, pina atunci sa stea linistit ca il va astepta.
Se gindi un timp si-si spuse ca va fi regele calatoriilor. Isi suspendase scoala, isi luase un rucsac si plecase in lume. Colinda in nord , colinda in sud, calatori si in vest si acum o lua catre est.Vazu si mareata Indie , dar tot la frumoasa lui Elsa se gindea mereu.
Ajuns in insulele Sumatra se suise pe un mic vas de pescuit, un cuter si plecase sa vada marea. Cerul era senin si nici un nor nu pata suprafata lui. Vazu delfini , tot felul de pesti colorati. Devenise vinjos, aramiu la ten si cum pescarii il pusesera la treaba ca sa-si plateasca voiajul , din figura lui de copil nu mai ramasese nimic. Muncea cot la cot cu ceilalti , dar tot la frumoasa Elsa ii era gindul.. O rafala de vint izbucnita din senin inclina vasul pe o parte si cind isi reveni vazu ca ceilalti pescari tipau si isi smulgeau parul din cap aratind la orizont un punct mic, negru. Pina sa intrebe ceva , punctul negru se facuse deja ca o herghelie de cai care venea in tromba. Vintul inalta valuri uriase, mai mari ca vasul si cind acesta cadea intre valuri, in stinga si in dreapta se inaltau doua ziduri de apa verde, infricosatoare. Cerul devenise negru ca noaptea si fulgerele luminau ca ziua. O asemenea furtuna groaznica, ce se abatuse peste ei era ceva de film, de tablou, era sfirsitul lumii lor. Se auzi o troznitura groaznica si apoi nimic, neant. In rest nu-si mai amintea.
Era pe un mic atol care se arata in intregime, cu un mic lac in centru , trei palmieri si in rest nimeni. Era singur. Se uita la vas care arata distrus, rupt in bucati si spalat de apele marii. Isi dadu seama ca nu mai scapase nimeni si mai mult automat se duse sa vada ce se gaseste pe vas.
Doua sticle de scotch nedesfacute ,o lada intrega de pesmeti marinaresti uzi de apa marii, un caiet de care era legat cu sfoara un creion, un butoi cu apa dulce si cam atit , poate doar niste sfoara si alte nimicuri ,o cremene , un tuci si o tigaie .
Pe plaja se aseza la umbra unui palmier din cei trei si oarecum si obosit si mai calm isi inventarie averea , dadu gata una din sticle si adormi. Soarele apuse , venira stelele, rasari soarele si intr-un tirziu catre seara se scula. Ii era foame si incerca unul din pesmeti dar nu mai erau buni de nimic, cel mult unul sau doi din mijcul lazii.
Trecura citeva zile sau poate mai mult, prindea peste si il minca odata sau de doua ori crud pina cind ii veni ideea sa aduca lemne din vasul proptit in stinci.
Era destul de greu de ajuns pe epava, destul de greu sa desprinda lemne dar si mai greu de ajuns inapoi. Pe plaja raminea trintit citeva ore pina isi revenea.
Facu focul si asa putea frige pestele si chiar face o fiertura cu apa de mare .
Bause amindoua sticlele dar nu se indurase sa le arunce asa ca atunci cind ii veni ideea erau numai bune. Le spala, le usca si plin de energie se apuca sa scrie pe hirtia din caiet doua mesaje identice.
Apoi le introduse in sticle si cu speranta in suflet si in Dumnezeu le arunca in mare.
Trecura iar citeva saptamini timp care si-l petrecea privind in zare vreo urma de fum in pauzele dintre prins peste, caratul lemnelor si gatit.
Printr-o ciudata intorsatura a sortii una din sticle ajunse chiar in calea lui Mister Ianson Kale care pornise intr-un voiaj solitar in jurul lumii si care dintr-un foarte dezvoltat simt al cinstei, telegrafie imediat in cel mai apropiat port si ruga sa sa transmita mesajul pina in Ohaio.
Din pacate cind Kale desfacuse sticla vazu ca mesajul era aproape indescifrabil din cauza unei picaturi de apa de mare care ajunsese in sticla. Era ceva de genul:
‘S... S - . am nau…..giat … ato..dupa ce am pl….. umatra.
Va rog salva……
P…. Va rog sa o anun….Elsa nr. Tel. 55….3…7 Ohaio ca o ast.pt sa vina sa….satorim. Ac.. sint boga…am un catralio….’
Mesajul ajunse repede in Statele Unitea dar evident ajunse repede si la ziaristi, la televiziuni si la autoritati.. A doua zi mesajul , sau ce mai ramasese din el era pe prima pagina a ziarelor, pe toate canalele de stiri; ziaristii creasera o poveste fantastica si toata lumea urmarea cu sufletul la gura desfasurarea evenimentelor.
Un grup de oameni priceputi cu cifrurile din armata , pusera pe masa presedintelui varianta presupus completa. Apoi cu aprobarea presedintelui trimisera un crucisator sa-l gaseasca pe nefericit. Elsa de mult se topea de dorul prietenului ei si se ruga sa se intoarca ; nu ii mai trebuia nimic, realizase ca iubirea lui este mai importanta decit toate bogatiile din lume. Cind citi in ziar despre naufragiat si vazu si numele Elsa , o impunsatura de inima o convinse sa plece si ea in cautarea lui. Lua avionul de Sydnei si cind ajunse in Australia, se prezenta la primul post de televiziune intilnit si ceru ajutorul oricui sa poata pleca in cautarea iubitului.
Un iaht imens, bine echipat se oferise sa o ajute si o lua pe Elsa din portul Sydnei, plecind si el in cautare. Elicoptere si avioane ale ziarelor si companiilor de televiziune cutreierau zona si cind il gasira se napustira toti, din toate partile asupra atolului incit numai ramasese nici un loc gol, ba din pacate din trei palmieri erau acum doar doi. Elsa cobori din iaht si alerga spre el in luminile sclipitoare ale bliturilor, in biziitul camerelor de filmat si al reporterilor. Se repezi in bratele lui si…toti il inconjurara intrebind toti odata ‘Unde’s banii ?’ ‘Care bani ? ‘ ‘Dolarii, aurul, pietrele pretioase, in fine catralionul ?’ ‘Catralionul ? – a uite aici, pe plaja, e un catralion de scoici,sint Regele scoicilor’

Snitelul

In bucatarie, Doamna era suparata si toata supararea si-o varsa pe carnea pentru snitele pe care o batea de zor. Facuse 7 bucati si batea in continuare. In castron un viitor snitel mic si fricos se ascunsese intr-un colt ghemuindu-se doar, doar se va face scapat. Dar nu scapa si trebui sa-si intinda bucata aproape de limite , devenind transparent ca o foaie de ziar. Apoi gospodina , mai calma un pic le unse pe toate cu ulei , masindu-le si provocindu-le o destindere multumitoare.Micul snitel deja se simtea fericit si stilul asta de baie turceasca il revigorase. Fura presarate cu putina sare si piper si fura lasate la fezandat citeva ore, timp in care snitelul nostru apuca sa traga un pui de somn de frumusete in care visurile ii adusera o noua perspectiva asupra vietii. Si cind veni ora prinzului deja astepta cu nerabdare expozitia culinara unde bineinteles va lua locul intii. Doamna il trecu intii pe la machiaj, il trecu prin faina si apoi prin ou,apoi iar prin faina si iar prin ou si cind culoarea devenise aproape de aur il aseza incetisor in pesmet si pe o parte si pe alta, il batu parinteste pe o parte si pe alta si puse cu grija la bronzat in tigaie. Dupa citeva minute o paleta stralucitoare ca argintul il scoase usurel si-l aseza pe un platou alb unde culorile lui aurii- maronii erau scoase in evidenta.Asa facu si cu celelalte ,dar trebuie sa recunoastem el era cel apetisant.
Deodata un zgomot infernal patrunse in bucatarie, tipete, risete, bufneli. ‘V-ati spalat pe miini nazdravanilor ?’ ‘Daaa !’ raspunsera in cor nazdravanii si fara vreun anunt se repezira si luara de pe platou fiecare cel mai mare snitel. Se intrista un pic snitelul nostru pentru ca fiind mai mic fusese ocolit, dar imediat isi imagina ca el va fi dus la expozitie. Furtuna disparu asa cum aparuse, linistea se lasa,si snitelul nostru fu acoperit cun castron.
Catre dupa masa se auzira pasi usori si snitelul striga ‘ Ma vor duce la expozitie, la expozitie.’ Dar era domnisoara Florica care venise acum de la scoala si lua in mina micul snitel si aceasta vazu cu groaza cum dintisorii perlati ai domnisoarei se apropiau si deodata fu cuprins de o fericire mare cind realiza ca asta era menirea lui (nu aceea de a usca intr-un castron la vreo expozitie si apoi aruncat la cos) si era cea mai buna pentru ca domnisoara Florica era o fata frumoasa si desteapta si iubea florile si animalele si sigur ii placeau si snitelele.

Camel

Era la marginea desertului. Peste tot inainte se vedeau dune si iar dune. Hamil statea alaturi de camila lui, o camila tinara si puternica, cu un harnasament bogat, ornat cu tinte de argint.
Soarele nu rasarise inca dar marginile rosii ale cerului faceau sa se vada imensitatea spatiului ondulat. Daca framintai in pumn un pic de nisip simteai umezeala diminetii si vedeai foscaind pe linga tine mici serpi, sopirle, scorpioni, gindacei care toti isi luau portia de viata gata sa se ascunda cind pirjoala va pune stapinire pe desert. Hamil, ascuns pina la ochi, invelit in mantia sa parea un print al desertului, si asta si era. Cind se suia pe camila era un beduin, cind se dadea jos era un beduout. Socoti ca mai avea de mers o zi si jumatate pina la oaza cea mare si daca mergea noaptea si dimineata putea ajunge doar intr-o zi. O lua incet la pas, iar camila stiind cit de mare era desertul isi calculase parca un pas lent, leganat si rar.
In zare se vedea virtejul unei furtuni de nisip si soarele ardea deja alb si cu pasii unei camile se ridica drept catre punctul unde nu mai exista umbre.. Spre amiaza facura un mic popas linga niste stinci , se odihnira putin si plecara iar. Noaptea cazu brusc si cerul se umplu de stele.Umbrele intunecate si alungite ale dunelor transformau totul in valuri de mare , pe care mergeai cu nefirescul pasitului pe ape. Racoarea aparea pe nesimtite incit pe la 1, 2 noaptea tremurai daca nu aveai imbracamintea de lina a beduinilor care-i apara si de cald si de rece.
Dimineata parca pasul camilei se iuti deodata; simtea apropierea oazei si pe la 11 vazura in fata pilcuri de palmieri , se intilnira cu alti beduini si in sfirsit ajunsera. Era o oaza mare cu trei fintini pilcuri viguroase de palmieri si inauntru un furnicar de oameni, camile, oi, ciini, strigate , un dute-vino de nedescris. Un iarmaroc plin cu corturi, tarabe , turbane, fesuri, burnuze,beduini, turci,egipteni, marocani, unii mai albi, altii negru – tuci ; se vindea , se cumpara,podoabe aduse din cine stie ce colt al lumii. Se vindeau camile, curmale ,masline,capatini de zahar, blocuri de sare, matasuri, arme, dar cite si mai cite nu se vindeau acolo sub protectia lui, bunului Alah si a apei. La fintini era cite un sir de oameni si camile nesfirsit, asa ca Hamil, printul desertului se departa catre marginea oazei unde se inaltau trei, patru rinduri de stinci ascutite, aruncate ca niste colti , un zid de 7,8 metri inaltime si citeva zeci de metri adincime. Se uita sa nu-l vada cineva, baga cutitul intr-o scobitura si foarte usor o stinca se dadu deoparte lasind un mic culoar. Trase camila de haturi dupa el inautru culoarului care dupa citeva rasuciri se infunda, apasa jos la baza peretelui din stinga si in fata se deschise o poarta in timp ce capatul culoarului pe care intrasera se inchise, rupindu-i de lumea cunoscuta. Dupa poarta , un lac inconjurat de palmieri, albastru ca ochii iubitei sale si printre ei o potecuta pe care ajunsera curind in partea cealalta a lacului unde isi lasa camila sa se scalde. Se indrepta catre o intrare cu doua usi masive din piatra , strajuite de doua coloane , intrare faurita sigur de faimosii mesteri ai ‘Orasului pierdut – Petra’. Intra si se intinse pe un pat cu baldachin luind in trecere o curmala aurie dintr-un sipet de argint.
De 2 ani , in noptile cu luna noua se intilnea cu iubita lui aici cind ea venea sa-i dansese si sa se iubeasca.Acum 2 ani cind ajunsese aproape intimplator in oaza, cum era mare iubitor de animale , salvase un pui de maimuta de muscaturile unei haite de ciini si din puzderia de lovituri ale unei haite de oameni.O lua in brate si pe cind o mingiia si-i dadea sa guste dintr-o banana o fata cu o feregea albastra care nu lasa sa se vada decit doi ochi acoperiti si ei de un voal tesut din fir de paianjen se apropie si-i facu semn sa vina dupa ea. Merse asa dupa ea pina in spatele oazei , linga stinci. ‘Hamil, print al desertului eu te-am vazut de mult si m-am indragostit de tine. Sint frumoasa cum numai in gradinile lui Alah vezi huriile si daca tu ma vrei voi fi soata ta dar sa-mi juri acum ca tot ce vei vedea de aici incolo nu vei spune nimanui,nici de mine sa nu povestesti cuiva, sa nu iti iei vreodata alta soata caci atunci toate stincile se vor prabusi si pe mine nu ma vei mai vedea niciodata. Jura Hamil cu juraminte infricosetoare si fata , Zenovia se chema ii arata acest paradis unde o astepta acum.
- ‘Cut ‘ – striga regizorul , ‘voi ati terminat filmarile pe ziua de azi, sa vina dansatoarele-hurii’
Hamil si Zenovia , obositi plecara din platoul de filmare si se oprira sa-si traga sufletul la o cafea. Ridicara cestile in acelasi timp si cind se privira in ochi un ceva simultan ii ingheta si se aciui in inimile lor. Fara un cuvint se ridicara, luara un taxi si ajunsera la aeroport . Acolo luara un avion catre Egipt si la Cairo isi cumparara cite un costum de beduin, de casa si de dansatoare . Cumparara doua camile si in curind erau in oaza lor si apoi printre stinci , linga lacul albastru ca ochi iubitei lui. De atunci nu mai fura vazuti niciodata, nici de oamenii oazei , nici de gramada de paparazzi . Doar din cind in cind, de deasupra stincilor un vinticel racoros aducea sunet de muzica cereasca si pe o stinca straluceau atunci,incrustate, doua cesti de cafea alaturi de care se afla un pachet de tigari Camel.

Insula Mauii

O tara putin cunoscuta, mica, cu ceva munti si ceva mare, undeva pe drumul negutatorilor arabi catre China, negutatori care prin urmasii lor au dat tarii locuitorii de astazi.. Tara era condusa de un ‘Meic cel mare’ si cele 6 zone in care era impartita de cite un ‘Meic cel mic nr. X ‘ unde X este de la 1 la 6. Toata bogatia tarii o constituiau pepenii verzi cautati in toata lumea pentru gustul dulce, senzual pentru o stare de extaz pe care o creeau facindu-te sa visezi alte lumi. O comisie internationala a studiat timp de 11 ani compozitia lor , dar in afara faptului ca nu contin nici un fel de droguri , nu au gasit nimic special fata de alti pepeni verzi . Si totusi…
Iusuf un biet locuitor al Landului nr.2, sarac si fara nimic asa ca un pietroi neted peste tot de care nu se prinde nimic, tocmai punea ceva frunze de brusture noi pe acoperisul locuintei sale facuta toata din bete si frunze, dar pe care o numea ‘Locuinta sa princiara’. Ramasese orfan de mult si acum era un flacau in toata puterea, avind in muschi marcati cei 22 de ani de viata. Dinspre vale urca ‘fiscal-men’ cu un carut cit toate zilele sa ia cota de pepeni datorata statului. Cind il vazu Iusuf se scarpina dupa ureche si iesi inainte sa incerce sa explice ca anul a fost prost, recolta mica si i-au mai si furat din ea. Inciudat dadu un picior unui pietroi si bineinteles incepu sa sara pe celalalt picior urlind de durere cind, desi avea o gura cascata
cit sa incapa un pepene intreg, din ea nu iesea nici un sunet. La fel ochii ‘fiscal-men-ului’
iesisera din orbite incit daca cineva ar fi trecut pe acolo ar fi zis’Ziua buna domnule broasca testoasa’. De sus din spatele casei venea un sir de pepeni rostogolindu-se cu sutele si in citeva minute umplu carutul , ba il mai si acoperi de nu se mai vedea de loc si in zbieretele magarusului se opri ca prin minune la picioarele lui.Un pepene mai mare il lovi in cap pe ‘fiscal-men’ si altul in spate si-i facura vint la vale cu carutul dupa el. Inca Iusuf nu se dumirise bine de intimplare ca si venii ‘ciful’ jandarmilor cu 70 de soldati, ii aseza in fata lui si striga la Iusuf sa marturiseasca furtul atitor pepeni. Iusuf se holba la ‘cif’ si incepu sa spuna ca el nu a furat nimic si sa dea cu piciorul in pietre, pina nimeri una zdravana care il facu sa sara din nou intr-un picior si sa urle de durere. Atunci iar se porni un sir de sute de pepeni care se rostogoleau, sareau si cadeau in capul jandarmilor chiar si a ‘cifului’ si ei trebuira sa o rupa la fuga caci nici un om zdravan nu se pune cu o navala de pepeni verzi.
Lucrurile ajunsera in curind la urechile marelui Meic cel mic nr 2 si acesta il chema pe Iusuf la palat sa-i dea deslusire despre toate cele intimplate. Iusuf cam tremura pentru capul sau pentru ca marele Meic cel mic nr 2 era cunoscut ca un om crud si rau cu supusii sai .Tocmai ajunsese la palat cind auzi zvonuri ca Meic cel mic nr. 2 pregateste o armata cu care sa inceapa un razboi de cucerire a palatului lui Meic cel mare sa ii i-a locul. In asemenea inbulzeala de du-te vino, de comenzi, de miscari de trupe care-l ameteau, o fata cu fata acoperita din care nu se vedeau decit doi ochi verzi patrunzatori, il lua de mina si-l trase pe o ulicioara strimta , acolo spuse citeva cuvinte de neinteles si totul disparu in jurul lui si se trezi la curtea lui Meic cel mare , in fata tronului acestuia. Acolo spuse iar trei vorbe ciudate si toata curtea ingheta in afara de Meic cel mare - ‘Marite stapine al pamintului acesta bogat in pepeni verzi – eu sint zina pepenilor verzi si acesta este sotul meu, Meic cel mic nr. 2 a pornit razboi impotriva mariei tale’, mai zise ceva si aparu in camera o imagine cu cele ce se intimplau la curtea lui Meic cel mic nr.2 . ‘Marite Meic cel mare implineste-mi voia si lasa pe seama mea pe acest om crud si cind voi termina al nostru sa fie landul lui.’ Un pic ametit si speriat Meic cel mare incuvinta. Zina si Iusuf disparura si totul reveni la normal, iar Meic cel mare care nu-si revenea , intrebindu-se daca a fost vis sau altceva, chema la el o iscoada si o trimise in landul nr.2 sa-i raporteze tot ce se intimpla.
Ceea ce va spun acum cu ce s-a intimplat mai departe am gasit intr-o copie a unei alte copii mai vechi in care se povestea ce se afla intr-o cronica din timpuri necunoscute.
- In mijloc de zi de vara , in fata lui Meic cel mic nr.2 aparura o fata cu fata acoperita tinind de mina un baiat ‘ Meic pleaca acum in surghiun de nu vrei ca cetatea ta sa fie distrusa pina la pamint (asta nu era mare lucru pentru ca intreaga cetate era facuta din crengi si frunze de palmier) ‘ Garzi, garzi’ striga el, dar in palat nu se mai afla nimeni si afara , de pe dealuri , din cer , de pretutindeni incepura sa pice sute, mii de pepeni verzi care loveau totul in cale si in citeva ore totul, palatul, soldatii orice suflare omeneasca era acoperit de un stat gros de pepeni care inca mai veneau duruind a neliniste.
Dupa ce se termina totul insusi Meic cel mare , veni si le organiza zinei si lui Iusuf o nunta ca-n povesti , ii saruta pe amindoi obrajii si le incredinta landul nr.2.
Iusuf se simtea ca in sinul lui Avram sau mai bine zis ca in gradinile lui Alah.
Dar cind ramasera ei doi nu se putu abtine si o intreba pe zina de ce veneau pepenii cind dadea el intr-o piatra si urla de durere sarind pe celalat ? ‘ Aa’ zise zina, ‘Simpla coincidenta’.

Semaforul

Un semafor obisnuit, se aprindea rosu , galben, verde, singura lui calitate era ca se afla la iesirea din oras catre centura, zona unde destul de des se aseza o ceata densa de nu vedeai la trei metri.
De la semafor incolo se ridica un zid alb, dens - nu se zarea partea cealalta a drumului.Astazi pe la 5 dupa amiaza era o asfel de vreme si tot astazi un tinar Adi cu o minte sclipitoare vroia sa-si incerce inventia sa – proiectorul pe ceata – Proiecta pe zidul de ceata intii o plaja la malul marii
care se distingea foarte clar incit masinile (desi semaforul isi facea treaba aratind verde) se opreau un pic, iar apoi porneau foarte, foarte incet, pierzindu-se in valurile inspumate ale marii
proiectate pe ceata. Inventia functiona foarte bine si Adi lasa un prieten la proiector, selecta imaginea unei jungle si pleca la masina sa vada cit de mare era profunzimea imaginii.
Semaforul arata verde si intra. Ramase stupefiat, intrase parca intr-o jungla adevarata chiar si drumul nu mai era o sosea ci brazde de noroi, sleauri, crengi se aplecau peste tot si zgomote ciudate veneau de undeva. Merse mai departe si spre norocul lui jungla se lumina, se retragea.
In fata aparu o centura de palmieri, plaja si - oceanul cit vedeai cu ochii, in toate partile.
Inainta putin pe plaja si se opri linga un semafor care-i arata rosu si tocmai se intreba ce sa caute un semafor pe plaja (intr-un mod putin ortodox) cind din dreapta si din stinga tisnira siruri lungi de masini in viteza care se pierdura in jungla din capetele golfului pe care il facea aici uscatul.
Se facu liniste, semaforul arata mereu rosu, galben, verde dar masini nu mai treceau.
Se lasa seara si printre stelele necunoscute , distinse fericit ‘Crucea Sudului’ – era totusi pe pamint. I se facu frig si foame, mobilul n-avea semnal, extazul i se cam dusese si se viri in masina, simtinduse oarecum protejat. Era intuneric total si dinspre jungla se auzeau urlete infricosatoare cel putin pentru un om in postura lui. Adormi.
Dimineata se ivi vioaie si plina de soare incit Adi se simti mai fericit si pleca sa culeaga banane si nuci de cocos. Nu povestim aici chinurile si inteligentele solutii care l-au pus pina la urma in posesia a doua nuci de cocos si a trei banane.si nici cum ,dintr-un fir electric si-a facut un fel de undita cu care a pescuit un pestisor de 6 cm.. Toate astea ii rapira toata ziua asa ca minca bananele pe noapte si obosit se culca. Urmara la fel 4,5 zile cu mici diferente ( reusi sa faca foc
si-si fripse cu satisfactie pestii). Dupa doua saptamini ii crescuse barba , hainele se jerpelisera
si ori disperarea, ori epuizarea ii creeau intr-una vedenii (uneori chiar si auzenii si mirosenii)
Uite chiar si acum spre el se indrepta o piroga cu o fata nemaipomenit de frumoasa care-i aducea apa si mincare. Fata avea o piele cafeniu-aurie, ochi verzi adinci., de la solduri in jos un sarong albastru cu tot felul de pesti pictati pe el incit cind se unduia in mers aducea a sirena.
Baiatul ramase nemiscat cu ochii in ochii fetei si simti un fulger ca-i strabate inima, dar cum un
drum are doua capete si fata tresari si il lua de mina si alergara pina la piroga. Ii petrecu peste git un sirag de scoici ciudate , care avea din trei in trei scoici cite o piatra verde, albastra, rosie,
toate culorile. Si cum iubirea nu are nevoie de cuvinte (cel putin asa ne invata un cintec – minte el mint si eu), seara admirau bolta cereasca unul linga altul.
Dupa doua zile de rai , incerca sa o faca sa inteleaga sa-i arate drumul . Fata se uita la el cu ochi mari , intoarse semaforul cu 90 de grade , se urca in masina si ii facu semn sa intoarca masina in dreptul semaforului si cind se facu verde ii arata sa plece. Adi poni masina merse acum
de-alungul plajei , la capatul golfului gasi un drum de pamint, o lua pe el si in citeva minute ajunse pe o sosea, iesi din ceata si se trezi linga prietenul lui , linga semaforul de la centura.
Trecusera 8 minute de la plecarea lui. In masina era singur dar un melc urias se afla pe scaunul de linga el. Il duse la ureche si auzi valurile oceanului si cintecul fetei.
Se gindi mult sa cate fata si intr-un tiziu lua proiectorul in mina si-l zdrobi de pamint.

Misterul lalelelor galbene

Tinarul dedectiv Spin Harvey (poreclit marele iepure alb) era in afara serviciului si se afla pe o straduta micuta de numai cinci case , toate la fel, avind cite doua etaje si invecinindu-se pe partea cealalta a strazi cu gardul parcului Kesington care dealtfel inchidea si strada. Strada era practic o punga. Zarise o domnisoara care-i placuse tare mult incit lasase deoparte bunele maniere si porni sa o urmareasca. Fata intrase pe straduta si pina sa ajunga el la colt pe strada nu mai era nimeni.
Asa ca se hotari sa supravegheze casele si totodata ii veni o idee romantica.
Va pune in fiecare zi pe treptele caselor cite o lalea galbena pentru frumoasa necunoscuta. Trecu o saptamina si tot nu se intilni cu adorata inimii.
Facu cercetari si afla:
- in prima casa statea singur maiorul Radcliff care era toata ziua la clubul sau venea acasa doar sa doarma.
- in a doua casa statea Doamna Leight, o doamna de 73 de ani un pic cocosata si adusa de umarul sting.Tot acolo statea si un nepot de sora al ei care de fapt statea in Liverpool la o tinara domnisoara cu care intentiona sa se casatoreasca.
- despre casa a treia lucrurile se complicara caci stapinii ei Domnul si Doamna Marvel stateau si nu stateau acolo dar in casa era tot timpul o menajera Doamna Sara Willbert de 75 de ani care nu iesea din casa decit la cumparaturi si de multe ori dadea un telefon sa-i fie aduse acasa.
- a patra casa era locuita de Doamna si Domnul Potri, niste persoane foarte bine care nu salutau pe nimeni.
- si in sfirsit ultima casa era mostenirea unui tinar student Charles unde se gaseau totdeauna doi, trei colegi.
‘In dimineata de joi’, Doamna Leight, ‘joia cumpar lapte’, spuse ea politistului care gasise un cadavru injunghiat in mijlocul strazii si pe pieptul lui o lalea galbena, ‘cind am trecut cam acum vreun sfert de ora nu era nimic’. ‘Da, da, e maiorul Radcliff’ mai spuse ea.
Tocmai atunci, fluierind vesel aparu pe straduta cu un buchet de lalele galbene in mina Spin Harvey. Politistii il luara pe sus fara sa tina cont de lgitimatia lui de dedectiv si il dusera la Scottland Yard unde inspectorul Gapp care avea un pic de pica pe domnul Spin il incarcera si il lasa acolo pina seara.Facura perchezitie in toate casele si doi politisti ramasera sa supravegheze zona.
Trecu o saptamina de liniste si apoi se auzira strigate din casa familiei Potri. Politistii ajunsera acolo si il gasira pe domnul Potri smulgindu-si parul din cap.Doamna Potri era in cada in care cazuse un foen aflat in priza. Totul parea un accident daca nu s-ar fi aflat legata de foen o lalea galbena.
Editia de seara a ziarelor afisau cu litere mari ‘Misterul lalelelor galbene’.
Vinzarile de lalele indiferent de culoare scazusera dramatic.
Inspectorul Gapp asculta povestea lui Spin si privindu-l un pic susceptibil ii dadu drumul.
Ginditor, detectivul hotari sa faca propria sa ancheta si incepu cu cercetarea tuturor caselor.
Scottland Yardul isi dubla numarul de forte dar timpul trecea si o adevarata psihoza cuprindea populatia orasului. Mai trecura citeva saptamini si un miros greu venea dinspre a treia casa , acolo unde statea doar menajera Sara Willbert. Politia intra cu grija si in bucatarie gazul mergea si doamna Sara era intinsa pe podea, moarta. Deschisera geamurile, usile, aparura pompierii dar si ziaristii. Sosira medicii legisti care constatara moartea doamnei Sara dar si faptul ca fusese adormita inainte si bineinteles pe pieptul ei o lalea galbena.
Seara , Spin Harvey intra incetisor la Doamna Leight, o saluta si intreba ‘ De ce ?’
“De ce ! ‘ izbucni cu furie doamna Leight. ‘Stiti ca am fost toti colegi de scoala in primele clase. Asa cum ma vedeti inghiteam batjocora si loviturile acestor nemernici. Stiti ca ma cheama Afrodita – bietii parinti nu s-au gindit ca o sa-mi faca viata si mai amara. Am rabdat 4 ani dar mi-am jurat (aici facu o pauza si inghiti o pastila galbena) ca atunci cind ii voi intilni ii voi omori.’ Spin dadu din cap , iesi afara si ruga pe un politist sa-l cheme pe inspectorului Gapp.Cind intrara din nou deja doamna Leight isi traia ultimile clipe.
Mai bine caci legile englezesti sint foarte drastice. ‘Dar spune-mi Spin cum ai ghicit ?’
‘Doamna Leight era singura in a carei casa am gasit somnifere.’
Pe masa erau intr-o vaza, cinci lalele galbene.
Gapp incuvinta si zise ‘ Stii cine-i frumoasa inimi tale ? Nepoata maiorului Radcliff care venisa sa-l anunte ca pleca la tara pentru doua saptamini.Ii scrisese un bilet, adormise un pic si plecase spre seara’.

Valiza cu sare

Majordomul Garet era de 37 de ani in familia lui Lady Beatrice
de Grues pe cind stapina casei era mama doamnei actuale.
O vazu coborind scarile intr-un desabie culoarea nisipurilor,.
cu ochii albastri migdalati si un ceva ca un turban pe capul acoperit cu par rosu- foc (in copilarie o strigau – morcovul).
Mladioasa, cu picioare foarte lungi, umplea scara cu prezenta ei
si pe la receptii atragea privirile tuturor barbatilor, ba chiar si ale femeilor care se grabeau sa-si puna peste invidie masca admiratiei.
Sotul ei Cecil era indragostit mortal si ar face orice fapta pentru
a-si pastra dragostea ei sau macar aparenta dragostei ei.
Intra gata imbracat din micul salonas de zi ‘Ah draga mea esti minunata – ma simt vinovat ca trebuie sa te las singura dar dau o fuga pina la Londra sa vad cind pot sa plec in Argentina – peste 2 , 3 , zile sper’
“Garet te rog cintareste valizele. Nu vreau sa am probleme la avionul de Argentina. ’
Cind majordomul aseza pe cintar valiza argintie din aluminiu
si spuse tare ‘57 de kilograme’ – lady Beatrice remarca vesela
‘Cintareste cit mine, poti sa ma iei pe mine Cecil’ Cecil mormai ceva :
‘Garet am bauturi in valiza si te rog sa o pui afara in fintina arteziana chiar in apa pina cind o sa o iau’
Puse restul bagajelor in masina si cu un scurt la reverdere pleca in tromba catre Londra.

Majordomul spuse apoi politiei ca dupa 2 zile de la plecarea domnului i se paruse ca auzise un zgomot pe la ora 3.50 noaptea
dar cum zgomotul incetase imediat se uitase la ceas si adormise
crezind ca fusese doar un vis.
Dimineata nu o mai vazuse pe lady Beatrice si nici valiza din arteziana – asa ca speriat chemase politia. Politia investiga, ancheta
dar nici urma de lady Beatrice. Nici peste o saptamina, nici peste o luna nu gasira nimic si ramasese doar ideea nesustinuta de nici o proba ca sotul isi omorise sotia. Intr-un tirziu gasira in aeroport valiza argintie goala, fara nici o urma de singe sau altceva care sa probeze ca lady Beatrice ar fi fost in ea sau macar vreo bucatica de-a ei. Ramasesera doar marturiile majordomului despre discutiile din dimineata plecarii domnului Cecil la Londra si in valiza urme de sare. Sotul fu pus sub urmarire trei luni dar cum nu se gasise nici o proba trebuira sa inceteze observarea personala.
Apoi Cecil fu trimis de compania sa in Argentina unde se caza la hotelul la care avea retinuta camera, dar de a doua zi nu se mai auzi nimic de la el sau despre el.Politia Argentiniana alertata de Scotland Yard cauta orice urma dar Cecil se parea ca nu existase decit pentru sosirea la hotel, dupa aceea – neant.

Pe o coasta a insulei Bali, Cecil si Beatrice , cu 211 milioane de dolari intr-o banca din Elvetia – luati de la firma si adunati cu ce mai putura sa vinda din proprietatile lor se odihneau sub o umbreluta de soare.
‘ Draga Bea nu mai pot sta fara Garet, nu stiu unde mi-s hainele,
cine cu cine se asorteaza’ ‘Da ai dreptate ‘- il intrerupse Beatrice
‘Nici eu nu ma descurc fara micul dejun la pat, fara organizarea timpului si agendei de vizite…’

Majordomul Garet fidel casei in care a crescut, ca un ciine care asteapta pe mormintul stapinului, nu plecase si se ingrijea de casa. Ramasese singur, ceilalti slujitori plecasera.Pusese huse pe mobile, inchisese din camere si acum isi facea singur un sandwich in bucatarie, cu miscari triste si cu ochii pierduti.
‘Domnule Garet aveti o telegrama’ spuse tare postasul care intra in bucatarie si astepta paharul de vin pe care il oferea mereu Garet.
Dupa ce pleca postasul , Garet deschise telegrama:
‘ La aeroport ai biletul de avion pentru 22.06.2008 ora 14.23
Morcovul’.

Un rubin cit o orchestra

Maestrul capelmaistru Anton Rudinger, desi traia in micul orasel Neuburg,era cunoscut peste tot pentru marea sa valoare muzicala. Avea vreo 50 de ani ,un par alb leonin si se ingrijea de orchesta din oras, dind concerte la zi de sarbatoare sau in biserica in zile mari. Era apreciat de notabilitatile orasului si era primit cu onoruri cind se ducea sa concerteze in alte orase. O mare nemultumire avea el; fiul sau Johan desi avea mult talent muzical, la cei 14 ani ai sai ii intrase in cap ca nu are nevoie sa invete teorie muzicala, sa invete armonia si tot spunea ca-i este suficient sa vada o partitura si va fi cel mai bun interpret al ei, iar despre cultura spunea ca nu trebui sa citeasca nimic. Degeaba incerca batrinul domn Anton Rudinger sa-i demonstreze ca greseste, Johan incepu sa faca selectii pentru marea lui orchestra cu instrumentisti care aveau aceeasi gindire ca si el. Aduna si un cor de 6 fete .
Cind auzi una ca asta, tatal sau se supara foarte tare si cind dadu odata cu pumnul in masa rubinul de la inelul de capel maistru se sparse in zeci de bucati.care zburara in toate partile orasului chiar si parcuri.
Se lasa o liniste grea, toti priveau cu teama in cite o parte. Marele rubin fusese lasat mostenire capelmaistrilor orasului de 346 de ani. Deodata in linistea infricosata se auzi un virtej de furtuna, ferestrele se deschisera cu zgomot, luminile s-au stins si un glas venit de niciunde ‘ Cind fiecare membru al orchestrei lui Johan va merita prin muzica lui un inel cu o bucata din marele rubin atunci si numai atunci se vor numi orchestra si vor cinta bine - daca nu indeplinesc porunca sirului de capelmaistri de dicolo de vremuri 1n 15 ani in acest oras nu se va mai auzi cintec’.
Dar zanaticul Johan nu lua in seama prorocirea si incepu sa umple orasul cu afise despre marele spectacol pe care il va da duminica viitoare.
Ce s-a mai putut citi in ziarele vremii, ce s-a mai gasit prin arhive ne spun ca spectacolul a fost o rusine pentru bietul tata. Fetele cintau fiecare in legea ei si au fost unii rautaciosi care le comparau cu ‘gistele capitoline’, instrumentistii nu cintau ci zgomoteau, unul isi perduse mustiucul, altuia i se rupsesera corzile ba flautistul nici macar nu-si gasea instrumentul.
Atunci Johan si-a cerut iertare de la tatal sau si a inceput sa invete, ba mai mult dadu zvon in tara ca nu va lua pe nimeni in orchestra lui decit daca are scoala terminata si daca vine cu un inel cu o bucata din marele rubin, rubin pe care se pare nu-l gaseau decit atunci cind capelmaistri din vremuri considerau ca-l merita. Trecura 10 ani de munca, de cautari spirituale, isi facu si un inel frumos dintr-o ramasita din faimoul rubin, si cind incepu din nou selectia stia acum cum sa asculte.
Pina cind si ultima fata isi gasi bucata de rubin trecura 2 ani in care tot repetase cu orchestra lui si cind isi anunta spectacolul, desi numai venise chiar asa de multa lume , totul a fost perfect,un mare succes. Despre el s-a vorbit multa vreme si inca Johan si cu sotia lui, linga semineu in noptile lungi de iarna, zugravesc imaginile de atunci (asta cind cei trei copii ai lor fac pauza la batutul in tobe).

Sonetul florilor de mai

Florilor de mai le este dat mereu s-aduca fericire.
Sa ne visam intr-o caleasca pe lungi drumuri de bujor
Si sa culegem iar lalele acum cind sintem in plin zbor,
Si florile de mai s-aduca iarasi vorbe de iubire.

Cind liliacul alb ne duce pe-un platou de dans
Inconjurati de galbene narcise in cintec de viori
Parfumul de zambile ne-invaluie in flori
Si albele margaritare ne-aduc un contradans.

E vis, e nalucire, cind brat la brat
Culegi un suflet nou
Respiri cu mult nesat

Te simti al florilor erou
Iar luna iti ghiceste-n zat
O viata in carou.
-----------------------------------------------------------------------
Poezie clasica – doua catrene cu rima imbratisata (primul vers cu al patrulea) si doua tertine cu rima libera. Primul vers din primul catren trebuie sa contina o parte din titlu.

Translatare

Sonetul drumurilor – Vai

Drumurilor noastre le este dat mereu s-aduca nebunie
Sa cautam prin gropi un centru al pamintului
Sa spunem vorbe dulci guvernului si sfintului
Si sa schimbam rulmenti din noua lor cutie

Ne-incinta parfumul vecinului de drum
Cind mergem brat la brat, bara la bara
Cind furiosi am merge in zbor c-o cioara
C-a sa scapam de-al minti noastre ‘Bum’

Of , Doamne, in rai nu sint primari ?
Nu sint proiecte de autostrazi ?
Alaturea de noi nu sint berari ?

Mai bine-n iad cu smoala multa-n cazi
Mai bine punem pile la rotari
Decit pe drumuri d’astea deschise cu parazi.