joi, 20 martie 2008

Catralionul


Se trezi de soarele arzator care-i incingea spatele.Statea cu fata in jos in nisip pe o plaja si marea ii spala picioarele. Capul ii vijiia si tot corpul il durea. Ii era sete.Cu greu se scula si incerca sa-si aduca aminte ceva. Isi amintea ca era student la jurnalistica, isi amintea de prietena lui materialista Elsa….Se uita in jur si vazind cuterul intepenit intre stinci totul i se lumina ca si cum o pinza s-ar fi ridicat dupa mintea lui.
Plecase de acasa dupa ce frumoasa lui Elsa ii spusese ca il iubeste dar nu vrea sa traiasca cu un biet sarac. Exista atitia regi, regele finantelor, regele nasturilor, regele otelului, regele cremei de ghete, regele pastei de dinti si multi altii si cind va fi si el regele a ceva se va marita cu el, pina atunci sa stea linistit ca il va astepta.
Se gindi un timp si-si spuse ca va fi regele calatoriilor. Isi suspendase scoala, isi luase un rucsac si plecase in lume. Colinda in nord , colinda in sud, calatori si in vest si acum o lua catre est.Vazu si mareata Indie , dar tot la frumoasa lui Elsa se gindea mereu.
Ajuns in insulele Sumatra se suise pe un mic vas de pescuit, un cuter si plecase sa vada marea. Cerul era senin si nici un nor nu pata suprafata lui. Vazu delfini , tot felul de pesti colorati. Devenise vinjos, aramiu la ten si cum pescarii il pusesera la treaba ca sa-si plateasca voiajul , din figura lui de copil nu mai ramasese nimic. Muncea cot la cot cu ceilalti , dar tot la frumoasa Elsa ii era gindul.. O rafala de vint izbucnita din senin inclina vasul pe o parte si cind isi reveni vazu ca ceilalti pescari tipau si isi smulgeau parul din cap aratind la orizont un punct mic, negru. Pina sa intrebe ceva , punctul negru se facuse deja ca o herghelie de cai care venea in tromba. Vintul inalta valuri uriase, mai mari ca vasul si cind acesta cadea intre valuri, in stinga si in dreapta se inaltau doua ziduri de apa verde, infricosatoare. Cerul devenise negru ca noaptea si fulgerele luminau ca ziua. O asemenea furtuna groaznica, ce se abatuse peste ei era ceva de film, de tablou, era sfirsitul lumii lor. Se auzi o troznitura groaznica si apoi nimic, neant. In rest nu-si mai amintea.
Era pe un mic atol care se arata in intregime, cu un mic lac in centru , trei palmieri si in rest nimeni. Era singur. Se uita la vas care arata distrus, rupt in bucati si spalat de apele marii. Isi dadu seama ca nu mai scapase nimeni si mai mult automat se duse sa vada ce se gaseste pe vas.
Doua sticle de scotch nedesfacute ,o lada intrega de pesmeti marinaresti uzi de apa marii, un caiet de care era legat cu sfoara un creion, un butoi cu apa dulce si cam atit , poate doar niste sfoara si alte nimicuri ,o cremene , un tuci si o tigaie .
Pe plaja se aseza la umbra unui palmier din cei trei si oarecum si obosit si mai calm isi inventarie averea , dadu gata una din sticle si adormi. Soarele apuse , venira stelele, rasari soarele si intr-un tirziu catre seara se scula. Ii era foame si incerca unul din pesmeti dar nu mai erau buni de nimic, cel mult unul sau doi din mijcul lazii.
Trecura citeva zile sau poate mai mult, prindea peste si il minca odata sau de doua ori crud pina cind ii veni ideea sa aduca lemne din vasul proptit in stinci.
Era destul de greu de ajuns pe epava, destul de greu sa desprinda lemne dar si mai greu de ajuns inapoi. Pe plaja raminea trintit citeva ore pina isi revenea.
Facu focul si asa putea frige pestele si chiar face o fiertura cu apa de mare .
Bause amindoua sticlele dar nu se indurase sa le arunce asa ca atunci cind ii veni ideea erau numai bune. Le spala, le usca si plin de energie se apuca sa scrie pe hirtia din caiet doua mesaje identice.
Apoi le introduse in sticle si cu speranta in suflet si in Dumnezeu le arunca in mare.
Trecura iar citeva saptamini timp care si-l petrecea privind in zare vreo urma de fum in pauzele dintre prins peste, caratul lemnelor si gatit.
Printr-o ciudata intorsatura a sortii una din sticle ajunse chiar in calea lui Mister Ianson Kale care pornise intr-un voiaj solitar in jurul lumii si care dintr-un foarte dezvoltat simt al cinstei, telegrafie imediat in cel mai apropiat port si ruga sa sa transmita mesajul pina in Ohaio.
Din pacate cind Kale desfacuse sticla vazu ca mesajul era aproape indescifrabil din cauza unei picaturi de apa de mare care ajunsese in sticla. Era ceva de genul:
‘S... S - . am nau…..giat … ato..dupa ce am pl….. umatra.
Va rog salva……
P…. Va rog sa o anun….Elsa nr. Tel. 55….3…7 Ohaio ca o ast.pt sa vina sa….satorim. Ac.. sint boga…am un catralio….’
Mesajul ajunse repede in Statele Unitea dar evident ajunse repede si la ziaristi, la televiziuni si la autoritati.. A doua zi mesajul , sau ce mai ramasese din el era pe prima pagina a ziarelor, pe toate canalele de stiri; ziaristii creasera o poveste fantastica si toata lumea urmarea cu sufletul la gura desfasurarea evenimentelor.
Un grup de oameni priceputi cu cifrurile din armata , pusera pe masa presedintelui varianta presupus completa. Apoi cu aprobarea presedintelui trimisera un crucisator sa-l gaseasca pe nefericit. Elsa de mult se topea de dorul prietenului ei si se ruga sa se intoarca ; nu ii mai trebuia nimic, realizase ca iubirea lui este mai importanta decit toate bogatiile din lume. Cind citi in ziar despre naufragiat si vazu si numele Elsa , o impunsatura de inima o convinse sa plece si ea in cautarea lui. Lua avionul de Sydnei si cind ajunse in Australia, se prezenta la primul post de televiziune intilnit si ceru ajutorul oricui sa poata pleca in cautarea iubitului.
Un iaht imens, bine echipat se oferise sa o ajute si o lua pe Elsa din portul Sydnei, plecind si el in cautare. Elicoptere si avioane ale ziarelor si companiilor de televiziune cutreierau zona si cind il gasira se napustira toti, din toate partile asupra atolului incit numai ramasese nici un loc gol, ba din pacate din trei palmieri erau acum doar doi. Elsa cobori din iaht si alerga spre el in luminile sclipitoare ale bliturilor, in biziitul camerelor de filmat si al reporterilor. Se repezi in bratele lui si…toti il inconjurara intrebind toti odata ‘Unde’s banii ?’ ‘Care bani ? ‘ ‘Dolarii, aurul, pietrele pretioase, in fine catralionul ?’ ‘Catralionul ? – a uite aici, pe plaja, e un catralion de scoici,sint Regele scoicilor’

2 comentarii:

Vero spunea...

Bravo!! Un final neprevazut si un fir al povestirii care m-a tinut cu sufletul la gura pana in ultima clipa :)

Vero spunea...

:((((