Despre dragostea parintilor

O mica poveste despre intelepciune si buna crestere din lumea verzelor dar nu numai a lor sau despre cum a pierdut varzutul ultimi doi ani din cei 'sapte ani de acasa'

De-alungul Prahovei, in cimpie, se insirau o multime de gradini de legume vestite pentru rosiile, ardeii grasi, vinetele, verzele si conopidele crescute pe acolo. Asa cum tara toata este numita ‘Gradina Maicii Domnului’ si gradinile acestea erau in mila Maicii si in binecuvintarea ei. Brazda cu varza era mai linga gard, mai ferita de vapaia soarelui. Acolo locuia fericita o familie de verze, varzoiul, varza, varzuta si varzutul. Varzuta si varzutul cresteau mari si frumosi si parintii incercau sa le dea o buna crestere. Dar vezi ca nu totdeauna lucrurile ramin linistite si normale. Dupa multi ani varzutul ajunse sa se creada 'buricul lumii', nu mai lua in consideratie sfaturile parintilor si nici macar nu mai avea buna crestere sa le asculte ‘Lasati-ma in pace – Stiu eu ce trebuie sa fac – Ma hartuiti – Sinteti invechiti’ si tot astfel de vorbe turuite ca o moara stricata ca sa nu lase pe nimeni sa-si termine vorba. Azi asa, miine asa, incit si parintii incetara sa-i mai dea sfaturi iar mama-varza chiar se supara tare, tare de tot, mai ales ca varzutul nu-si dadea seama ca trebuie sa isi ceara iertare si sa taca in fata mamei.
Varzoiul-tata chiar se gindea ca el nu o facuse sa plinga pe mama-varza niciodata in 33 de ani si uite 'ala micu' gata a si reusit una doua.
Il iubeau la fel de mult, ii iertau iesirile si nepolitetea, dar se inchisera in ei si il priveau asa ca printr-o sticla. Ei, dar si verzele au rostul lor si vine o vreme cind fiecare varza trebuie ‘ sa lege’, dar varzutul nostru, nimic. Incepura ploile, aparura ferocii de melci si incintatoarele dar mortalele coropisnite si cum varzutul era singurul cu foile vilvoi il atacara si incepura sa-i manince frunzele cu o pofta demna de sarbatoarea anuala a melcilor si coropisnitelor. ‘Ajutor, ajutor’ striga varzutul si bineinteles mama-varza ii sari in ajutor, plesni melcii si goni coropisnitele, isi rostogoli capatina peste ei si cind lupta se termina strinse cu drag la pieptul ei de mama, varzutul. ‘Mama cind mi-ai dat un sfat , trebuia sa-mi dai si o palma, ca sa mi l-aduc aminte’ si asa cu greu, cu suferinta, a aparut vorba:
‘Da-i Doamne rominului mintea de pe urma !’.
Cine are urechi de auzit sa auza si ochi de vazut sa vaza - sau invers.