Martisor

Vremea era placuta, primavaratica si cei doi, Maria si Ion erau bine echipati de munte si aveau si provizii in plus pentru ca traversarea Zaganului nu este un lucru usor. Aveau corzi, piolete, bocanci cu tinte, saci de dormit, ce mai, aveau tot echipamentul unor montagniarzi cu experienta. Aproape de creasta intilnira un batrin cioban rezemat in bita, lui care parca pazea turmele de nouri ce se alergau pe cer, cu atita grija se uita in sus. Tineri ii dadura binete. Batrinul se uita lung la ei cintarindu-i din priviri si le raspunse la o intrebare nepusa ‘ Pe-aici umbla pajuri de-alea mari de ridica un miel odata si ursi si lupi. Ati venit la vreme schimbatoare, cind stihiile si viscolul fac perdele de zapada de nu vezi la doi pasi, cind aici e cald si senin, cind aici umbla slugile iernii cu poduri de gheata, cind vin troienele de zapada de ingroapa omul. Mai bine veniti cu mine la stina ca-i aproape si ‘om face o mamaliga pripita cu lapte cald ca uite acu’ se lasa seara. ‘Mergem mosule cum nu dar sa ne spui o poveste.’
‘Voi spune si poveste da’ povestea mea e adevarata sa nu credeti ca-s basme de cele cu gogosi pe grosi si daca nu o sa pricepeti o s-o patiti.’
Inauntru mirosea a lapte cald si la lumina magica a focului, cuibariti in niste mite de oaie cit roata carului de groase, ploapele erau grele si de-abia puteau privi printre gene. Povestea bunicului era vie, se desfasura in fata ochilor si nu mai stiau ce-i poveste de demult si ce-i de acum.
Erau odata doua babe rele, vrajitoare. Una baba Griva si cealalta baba Dochia. Baba Dochia care avea in grija iarna cu urgiile ei avea o fata, Florica, pe care tare o mai prigonea si o batea toata ziua (unii ziceau ca nici n-ar fi fost fata ei ci o biata orfana pe care o luase sa-i fie slujnica babei).
Intr-o zi cind zapada era pin’ la genunchi si apele erau bocna de inghetate o trimise pe sarmana fata sa-i spele o pinza la riu
si sa-i-o aduca alba ca neaua neintinata. Ce sa faca fata, sparse o copca si plingind de frig freca pinza de nu mai putea. Si cu cit freca mai mult din aia pinza se innegrea si hohotele ei de plins se faceau mai puternice. Atunci aparu coborind de pe creasta un voinic cu ochii albastri ca cerul si parul castaniu lucrat in inele. ‘Eu sint Martisorul’ si-i dadu o minunata floare rosie sa-i poarte noroc. ‘Acum du-ta acasa si va fi bine’
Florica isi puse floarea rosie in par si lua pinza de i-o arata babei Dochia. Mai sa nu crape baba de ciuda caci pinza de orbea cu albeata ei. Cind se uita la fata si vazu floarea rosie, spumegind de minie si crezind ca a venit primavara,isi lua turmele si pleca in sus, pe creasta Zaganului. Pe cer soarele stralucea puternic si baba isi dadu jos un cojoc (ca uitai sa spun ca baba purta noua cojoace si de se invirtea odata cu ele se stirnea vitregiile iernii); dar soarele tot se invirtosa si baba isi dadu jos al doile cojoc si tot asa pina le dadu pe toate.
Atunci din munte aparu Martisor si cum sufla incetisor, odata se stirni o vijelie si un inghet nemaivazut de se facu baba Dochia sloi de gheata si asa ramase peste an.
De atunci se fac snururile de martisor alb cu rosu sa poarte noroc si se agata de ele cite un ban, o floare, un cosar sau un trifoi sa apere de rele copii si fetele si cind acestia vad primul pom in floare atunci il dau jos de la git sau de la mina si il atirna de crengile pomului sa dea roada. Si tot de atunci primul cojoc al babei se zice ca-i de primavara si cum va fi fost vremea in ziua aia asa va fi toata primavara, al doilea de vara si ne va spune cum va fi vara si treilea de toamna si ne va lamuri culesul.
Cind auzi ce se intimplase cu baba Dochia, sor’sa, baba Griva se facu verde de suparare si planuia o razbunare grozava, dar tocmai atunci suna telefonul si baba Griva primi o invitatie la Congresul international al vrajitoarelor de la Paris – 2008 asa ca incaleca pe matura si zbura val-virtej uitind de orice razbunare.