Samovarul

Uimitoarele si minunatele intimplari din timpul calatoriei unui
samovar din stepa Kazaha si pina in in urbea lui nenea Iancu

(orice coincidenta de intimplari sau personaje este pur intimplatoare)

Pe masa din sufragerie – acum nu se mai zice sufragerie ci ‘living’ – in mijloc, trona samovarul, un pic turtit intr-o parte si intors cu partea indoita inspre perete ‘sa nu se vada’.Alaturi un inceput de traducere in engleza a ‘Scrisorii pierdute’ piesa lui conu’ Iancu. Era un apartament al unor intelectuali tineri, el profesor de psihologie, un pic ‘luat’ cum zicea o mica formatie de muzica care se hranea cu ‘orhidee’, ea profesoara de engleza care a crescut doi copii , a facut mincare, a spalat, a maturat, si-a sustinut barbatul, ma rog o femeie de treaba. A venit de la scoala, a aruncat pe masa un pachet de caiete ale elevilor si s-a dus iute sa puna masa; apoi i-a un ibric si face un ceai pe care il beau in cesti de portelan de Maisen, ramase mostenire de la matusa Golda. Stau pe fotolii linga samovar.
Cind camera se goleste, samovarul, desi se uita cam chioris la concurenta, ofteaza cu ochii la ibric. ‘Ce-i draga’ intreaba curios ibricul (care avea o stima deosebita pentru batrinul samovar ). ‘Eeee…’ face samovarul – uite nu mai pot sa fluier – scotea un sisiit intrerupt de tuseli groaznice – nimeni nu ma intelege si am o multime de povestit din calatoriile mele si desi am citit toata literatura germana si frantuzeasca nu pot sa ma fac ascultat – nu mai pot si de data asta nu ma mai arunc de pe masa, ci din balcon- indoitura si-o facuse saptamina trecuta cind de furie se aruncase de pe masa si nimerise un colt de divan.
Ibricul era el mai nevinovat dar era istet. ‘Poveste-mi mie si eu o sa povestesc la rindul meu cestii de cafea care dimineata o sa sopteasca printre sorbituri povestea ta barbatului si el mindru de o asemenea idee o sa o scrie, iar familia iubitoare o sa o tipareasca, si asa, toata lumea o va afla.
Acum vreo suta de ani samovarul se afla la loc de cinste pe masa unui mujic, Ivan, undeva pe o mosie din stepa Kazaha. Il avea mostenire de familie din vremurile cind familia lui era mai rasarita, dar un unchi pierduse totul la carti (doar samovarul mai ramasese) si facuse si o sumedenie de datorii pe care cum spunea legea trebuiau sa le plateasca urmasii. Mujicul robea pentru contele Leopold Turcinschi care isi vizita mosia cind raminea fara bani pe care ii pierdea apoi prin cabaretele si cazinourile din Monte-Carlo. Arendasul lui, Kolea Ribacov demult pusese ochii pe samovar si-i facea zile amare lui Ivan, dar acesta nu vroia sa-l dea in ruptul capului. E drept ca si samovarul era de soi – era din argint, avea in jurul partii de sus un sirag de pietre verzi-albastre si pe el erau aplicate in relief, tot sus un briu tot din argint de pesti, animale marine si plante din oceane. In mijloc, mare, pe jumatate din el era aplicata in relief o corabie cu pinzele desfasurate in vint, iar pe cealalta parte niste stinci batute de valuri pe care se intindeau lenes trei sirene.
Intr-o dupa amiaza opri in fata izbei o trasura si din ea cobori cu greutate contele Leopold, batindu-si nervos cizmele cu o cravasa, intra in izba si ‘ Ivane esti dator noua ruble de argint, trebuie sa le dai acum sau vei sta la beci noua saptamini sa te inveti minte’
‘De unde sa am eu atitia bani stapine ca sint sarac si amarit - ai mila de mine’ ‘ Ei voi hotomanii totdeauna va plingeti ca n-am si n-am dar toata ziua furati de pe mosia mea.Vazu samovarul si-i stralucira ochii. ‘Uite te iert acum iti iau samovarul in contul datoriei dar data viitoare te inchid.’ Lua samovarul, se sui in trasura si multumit pleca la alt mujic sa-l stoarca de bani si de viata. Tare se mai supara Ivan dar si mai tare se supara arendasul care gindea ca samovarul era deja al lui. Asa ca fura citeva argintarii de la mosier, lua si samovavarul, o lua si pe Olea si fugi tocmai la Sank Petersburg.
Aici, Olea isi gasi repede de lucru caci desi era destul de nestiutoare si desi nu avea nici o invatatura despre amorul liber il practica cu succes; si cum era tinara si rosie in obraz si avea niste pulpe zdravene si rozalii se angaja iute ca servitoare la un judecator. Aici afla ca pe Kolea il cauta politia de doua saptamini asa ca arendasul fu nevoit sa amaneteze samovarul si sa plece in lumea larga; nu vom mai auzi de el.
Negustorul de bunuri mai mult sau mai putin dubioase (era si cumparatorul a tot ce fura o banda de hoti ) isi lua marfa si poposi intr-o dupa amiaza de toamna tocmai in Chisinau, la un han. Ii placeau femeile si mincarea si bautura negustorului, asa ca intr-o simbata de ‘lasata secului’ facu un chef de pomina si trebui sa lase gaj la han tocmai mult umblatul samovar. De aici in tirgul Iesilor nu era decit o zvirlitura de bat si circiumarul il vindu imediat unui mare negustor care-i dadu pe el 20 de ruble si un pachet de frunze de tabac sa aiba sa scoata fum pe nas la iarna.
Noul negustor, stofa fina, umblat in lume spera sa-l duca la Paris sa-l vinda cu peste 100 de ruble aur caci era o piesa de soi. Dar omul planuieste si Domnul voieste. Pe cind trecea cu diligenta prin codrii Vlasiei, intre Ploiesti si Bucuresti ii oprira niste hoti de cei mari si rai, cu puscoace de speriat, cu barbi si mustete de un lat de palma, cu caciulile pe o ureche si cu zimbet rau pe fata. Dupa ce plecara hotii cu toate bunurile lor, toti calatorii, asa cum erau despuiati de haine si bijuterii dadura glas mare de multumire lui Dumnezeu ca le ramasesera vietile.
Hotii dadura pe inserat marfa unui tainuitor din Ploiesti din mahalaua Bereascai si acesta o vindu unui negustor de bijuterii de pe ‘franceza’ loc de promenada pentru lumea sus pusa din oras.
La nunta parintilor profesoarei de engleza, acestia primira in dar samovarul care apoi, peste ani, trecu in sufrageria tinerei familii, incununind parca alte vremuri ale stramosilor si ale lumii.
Samovarul tusii multumit si zise catre ibric, ramas cu ochii lipti de povestitor ‘ Data viitore o sa va spun cumplitele intimplari prin care a trecut un set de cescute de cafea de portelan aduse tocmai din Japonia, pe care le-am aflat si eu in casa parintilor profesoarei de engleza prin grai viu de la o matusa, matusa Golda care le cumparase undeva intr-un bazar din Istabul.’