Casa,veche decind lumea statea intr-o rina sprijinita de o salcie batrina. O curte mare plina cu pomi inalti si iarba verde proaspat cosita inconjura casa si in fata isi aplecau tulpinile florile de ‘Regina noptii’, flori ce noaptea isi amestecau parfumul cu stelele si daca te uitai mult la cer te cufundai in sus.
Domnisoara Lia pierduse mult la baccara si satula de fum de tigari si de mirosuri de alcool, de parfumuri artificiale, de snobismul zilelor de azi, de ‘fite’, venise la bunici sa incerce sa-si regaseasca fericirea copilariei.
"…Bunico , Dumnezeu e bun ?
- Dumnezeu e mare.
Dumnezeu are grija de noi toti ?
Are copila mea.Dumnezeu e mare.
Dumnezeu are multi ochi ?
Daa..Dumnezeu e mare.
Dumnezeu are multe picioare ?
Multe ,da’ nu asa de multe, sa nu-l apuce multi
de cite un picior ! "
Ea nu-l apucase pe Dumnezeu de vreun picior. Virtejul vietii o luase si o rasucise, o invirtise,o ametise de nu mai stia acum ce-i bine si ce-i rau.
Se retrasese in casa bunicilor,mostenirea ei, singura cu un vraf de carti hotarita sa duca o viata simpla si curata, casa aceasta fiind manastirea ei. Zimbi cind isi aduse aminte cum bunicul ii explicase axioma ‘Suma tuturor viciilor este constanta si egala cu 7’. Viciile unui om normal pot fi notate cu un punct:
-Munca
-Mincarea, jocurile si alte pasiuni
-Tigarile
-Alcoolul
-Preacurvia
-Drogurile
-Enervarile, Violenta
Daca lipseste normalul dintr-un loc, sigur unul din cele ramase va capata valoarea doi sau trei, trecind in pasiune arzatoare si catre sapte in obsesie bolnavicioasa, omorind sufletul omului.
Hotarise sa-si conduca viata dupa preceptele bunicului:
-scoase drogurile, alcoolul, tigarile, isi pastra enervarile si sexul la nivel unu, si se hotari sa aduca munca la nivel cinci dar sa o diversifice pentru a nu cadea in obsesie. Trebuia sa citeasca, sa scrie, sa picteze si sa ingrijeasca de flori. De miercuri incepea noua viata. Azi pleca dupa cumparaturi.
Strada ii aduse din nou aminte de copilarie, de prieteni ‘Oare ce-or fi devenit cu toti ?’ – de hotoaica din trestie cu care fura visine de la matusa Maria cea bisericoasa si cirese de la ‘tan’ Jenica’ matusa vrajitoare. Multe multe amintiri – cum si-a pierdut un tenis in smoala si altul in apa riului. Cind plecase la facultate isi promisese ca se va intoarce doar sa puna un semnalizator ‘Aici incepe mahalaua ‘. Nea Nicu frizerul era om linistit si la locul lui. In pravalia lui se aduna toata mahalaua, dar o data pe luna, in prima ‘Luni ‘ se imbraca elegant, isi aranja mustata in furculita si pleca undeva cine stie unde. Venea la amiazi cu trasura, cu palaria pe-o ureche cu chef. Sau nea Fane Coflea – edecul mahalalei un tip foarte gras care stia totul si care era sau nu de acord cu tot ce se intimpla , de la moartea cuiva pina la aparitia unui nou vecin.
Si-aduse aminte si de George prima ei iubire din clasa a 8-a. ‘Ce-o mai fi facind ?’ .
Facuse Conservatorul de muzica, dar cum primise o mostenire frumusica, nu mai profesa iar acasa la bunici, la vechiul pian, incerca sa compuna cite ceva mici piese de muzica la moda sau mai clasice. Zilele treceau si cum bunicul ii lasase o biblioteca uriasa, citise filozofii greci, trecuse la povesti din toata lumea. Dupa un timp incepu sa fie invitata in vizita la coana Marioara, coana Elvira, la nasa Ana. La coana Marioara isi intilni prima oara copilaria – Adriana farmacista cu care se juca ‘Omul negru’ coarda, sotron. Venise si Dida cea in curtea careia puneau un cearceaf drept cortina si jucau teatru facut de ei in fata copiilor si a batrinelor de pe strada. Mai tirziu il intilnise si pe George, acum avocat si secretar de cabinet la un deputat. El il prezenta pe Laurentiu, chiar vecinul ei mutat mai de curind, profesorul de stiinte naturale care i se paru foarte simpatic si citit, cu o vorba domoala.
Pe cind ingrijea de flori, respecta programul de viata cu mare strictete, poposi din zbor alaturi de ea un porumbel. Bucuroasa ii aduse apa si mincare sperind sa nu zboare imediat. A doua zi era tot acolo asteptindu-si cu un gungurit masa. Trecusera doua saptamini si chiar dormea in cutia de carton pe care i-o adusese, iar cind se apropia de el zbura pe umar. Zilele erau mai reci, se apropia toamna asa ca domnisoara Lia indrazni si se duse la vecinul ei, domnul Laurentiu sa-i roage sa-i faca porumbelului o colivie. Vizita se repeta de citeva ori, iar discutiile literare le placura amindorora.
Intr-o zi cind se duse din nou, domnisoara Lia il vazu imbratisind pe cineva cu foarte mare dragoste. Deveni trista, se retrase si nu se mai duse. Cistigase si un concurs de creatie muzicala si pleca citeva saptamini. Pleca la Roma la un simpozion muzical italiano-roman pe tema muzicii preclasice,dar din cind in cind un gind pentru Laurentiu ii aparea in minte si imediat imaginea lui imbratisind o fata.
Se facuse toamna tirziu si domnisoara Lia ii mutase deja colivia porumbelului intr-un hol mic care avea o deschidere permanenta si pe care intra si iesea toata ziua gungurind cu oarecare tupeu pina ii sosea mincarea. Tot acolo mutase si ghivecele de flori si incepu din nou lectura clasicilor,
isi trecu impresiile verii in jurnalul ei. Simbata lucra la tabloul ei ‘Casa batrineasca’, astfel uita iar de viata din afara si se cufunda iar in lucrurile ei prietenoase. Nu mai auzise nimic de domnul Laurentiu si nici nu se interesa in vreun fel. Pusese de mult capat vizitelor.
Asa pe la ora 6 dupa amiaza citea intr-un fotoliu. Aprinsese semineul si alaturi de Descartes asculta un Ghershwin si totul alcatuise o atmosfera perfecta; de-abia, dupa mult timp, auzi aripile si ciocanitul porumbelului cum bateau in geam. Se mira, nu batuse niciodata si intrigata iesi afara. Porumbelul zbura catre ea iar apoi catre un pom. Se duse catre el dar porumbelul zbura mai departe la poarta gungurind o chemare. Asa o chema intr-una catre locuinta domnului Laurentiu. Se fisticii dar intra inauntru, batu la usa si cum nu raspundea nimeni isi facu curaj si intra. Striga dar iar nu-i raspunse nimeni. Speriata cauta peste tot si in bucatarie il gasi pe domnul Laurentiu cazut pe jos inconstient. Chema 112 si nestiind ce sa faca alerga la poarta. Cind venise salvarea nu o mai lasasera in casa nefiind ruda. La spital, a doua zi afla ca domnul Laurentiu facuse un infarct si ca ii datora viata si gindi ca ii datora viata porumbelului. Se duse la spital cu flori si fructe zilnic si porumbelul mergea cu ea la spital si raminea intr-un pom la poarta asteptind. Acolo se intilni cu fata pe care o imbratisase domnul Laurentiu si afla ca era sora lui, stabilita in alt oras si cu care se vedeau mai rar. Dupa doua saptamini domnul Laurentiu veni acasa iar domnisoara Emilia, caci asa o chema si care isi luase numele de Lia doar in cercurile mondene ale navalnicei ei tinereti, ii pregatea zilnic de mincare, ii citea, il ingrijea.
Intr-o seara se sarutara si ea hotari sa-l ingrijeasca acasa la ea. Ii pregati un fotoliu linga semineul aprins, puse un disc cu Beatles si il conduse acolo cu bucuria ca il duce in locul acela placut al ei, acum al lor. El ii dadu un inel de logodna cu o peruzea si se dusera apoi sa-l arate porumbelului. Dimineata porumbelul batu iar in geam si cind iesira afara se aseza intii pe umarul ei, apoi pe umarul lui. Isi lua zborul, mai dadu un ocol casei si se pierdu in zare. De atunci n-a mai venit, dar gindul la el i-a urmarit intrega viata.
Domnisoara Lia pierduse mult la baccara si satula de fum de tigari si de mirosuri de alcool, de parfumuri artificiale, de snobismul zilelor de azi, de ‘fite’, venise la bunici sa incerce sa-si regaseasca fericirea copilariei.
"…Bunico , Dumnezeu e bun ?
- Dumnezeu e mare.
Dumnezeu are grija de noi toti ?
Are copila mea.Dumnezeu e mare.
Dumnezeu are multi ochi ?
Daa..Dumnezeu e mare.
Dumnezeu are multe picioare ?
Multe ,da’ nu asa de multe, sa nu-l apuce multi
de cite un picior ! "
Ea nu-l apucase pe Dumnezeu de vreun picior. Virtejul vietii o luase si o rasucise, o invirtise,o ametise de nu mai stia acum ce-i bine si ce-i rau.
Se retrasese in casa bunicilor,mostenirea ei, singura cu un vraf de carti hotarita sa duca o viata simpla si curata, casa aceasta fiind manastirea ei. Zimbi cind isi aduse aminte cum bunicul ii explicase axioma ‘Suma tuturor viciilor este constanta si egala cu 7’. Viciile unui om normal pot fi notate cu un punct:
-Munca
-Mincarea, jocurile si alte pasiuni
-Tigarile
-Alcoolul
-Preacurvia
-Drogurile
-Enervarile, Violenta
Daca lipseste normalul dintr-un loc, sigur unul din cele ramase va capata valoarea doi sau trei, trecind in pasiune arzatoare si catre sapte in obsesie bolnavicioasa, omorind sufletul omului.
Hotarise sa-si conduca viata dupa preceptele bunicului:
-scoase drogurile, alcoolul, tigarile, isi pastra enervarile si sexul la nivel unu, si se hotari sa aduca munca la nivel cinci dar sa o diversifice pentru a nu cadea in obsesie. Trebuia sa citeasca, sa scrie, sa picteze si sa ingrijeasca de flori. De miercuri incepea noua viata. Azi pleca dupa cumparaturi.
Strada ii aduse din nou aminte de copilarie, de prieteni ‘Oare ce-or fi devenit cu toti ?’ – de hotoaica din trestie cu care fura visine de la matusa Maria cea bisericoasa si cirese de la ‘tan’ Jenica’ matusa vrajitoare. Multe multe amintiri – cum si-a pierdut un tenis in smoala si altul in apa riului. Cind plecase la facultate isi promisese ca se va intoarce doar sa puna un semnalizator ‘Aici incepe mahalaua ‘. Nea Nicu frizerul era om linistit si la locul lui. In pravalia lui se aduna toata mahalaua, dar o data pe luna, in prima ‘Luni ‘ se imbraca elegant, isi aranja mustata in furculita si pleca undeva cine stie unde. Venea la amiazi cu trasura, cu palaria pe-o ureche cu chef. Sau nea Fane Coflea – edecul mahalalei un tip foarte gras care stia totul si care era sau nu de acord cu tot ce se intimpla , de la moartea cuiva pina la aparitia unui nou vecin.
Si-aduse aminte si de George prima ei iubire din clasa a 8-a. ‘Ce-o mai fi facind ?’ .
Facuse Conservatorul de muzica, dar cum primise o mostenire frumusica, nu mai profesa iar acasa la bunici, la vechiul pian, incerca sa compuna cite ceva mici piese de muzica la moda sau mai clasice. Zilele treceau si cum bunicul ii lasase o biblioteca uriasa, citise filozofii greci, trecuse la povesti din toata lumea. Dupa un timp incepu sa fie invitata in vizita la coana Marioara, coana Elvira, la nasa Ana. La coana Marioara isi intilni prima oara copilaria – Adriana farmacista cu care se juca ‘Omul negru’ coarda, sotron. Venise si Dida cea in curtea careia puneau un cearceaf drept cortina si jucau teatru facut de ei in fata copiilor si a batrinelor de pe strada. Mai tirziu il intilnise si pe George, acum avocat si secretar de cabinet la un deputat. El il prezenta pe Laurentiu, chiar vecinul ei mutat mai de curind, profesorul de stiinte naturale care i se paru foarte simpatic si citit, cu o vorba domoala.
Pe cind ingrijea de flori, respecta programul de viata cu mare strictete, poposi din zbor alaturi de ea un porumbel. Bucuroasa ii aduse apa si mincare sperind sa nu zboare imediat. A doua zi era tot acolo asteptindu-si cu un gungurit masa. Trecusera doua saptamini si chiar dormea in cutia de carton pe care i-o adusese, iar cind se apropia de el zbura pe umar. Zilele erau mai reci, se apropia toamna asa ca domnisoara Lia indrazni si se duse la vecinul ei, domnul Laurentiu sa-i roage sa-i faca porumbelului o colivie. Vizita se repeta de citeva ori, iar discutiile literare le placura amindorora.
Intr-o zi cind se duse din nou, domnisoara Lia il vazu imbratisind pe cineva cu foarte mare dragoste. Deveni trista, se retrase si nu se mai duse. Cistigase si un concurs de creatie muzicala si pleca citeva saptamini. Pleca la Roma la un simpozion muzical italiano-roman pe tema muzicii preclasice,dar din cind in cind un gind pentru Laurentiu ii aparea in minte si imediat imaginea lui imbratisind o fata.
Se facuse toamna tirziu si domnisoara Lia ii mutase deja colivia porumbelului intr-un hol mic care avea o deschidere permanenta si pe care intra si iesea toata ziua gungurind cu oarecare tupeu pina ii sosea mincarea. Tot acolo mutase si ghivecele de flori si incepu din nou lectura clasicilor,
isi trecu impresiile verii in jurnalul ei. Simbata lucra la tabloul ei ‘Casa batrineasca’, astfel uita iar de viata din afara si se cufunda iar in lucrurile ei prietenoase. Nu mai auzise nimic de domnul Laurentiu si nici nu se interesa in vreun fel. Pusese de mult capat vizitelor.
Asa pe la ora 6 dupa amiaza citea intr-un fotoliu. Aprinsese semineul si alaturi de Descartes asculta un Ghershwin si totul alcatuise o atmosfera perfecta; de-abia, dupa mult timp, auzi aripile si ciocanitul porumbelului cum bateau in geam. Se mira, nu batuse niciodata si intrigata iesi afara. Porumbelul zbura catre ea iar apoi catre un pom. Se duse catre el dar porumbelul zbura mai departe la poarta gungurind o chemare. Asa o chema intr-una catre locuinta domnului Laurentiu. Se fisticii dar intra inauntru, batu la usa si cum nu raspundea nimeni isi facu curaj si intra. Striga dar iar nu-i raspunse nimeni. Speriata cauta peste tot si in bucatarie il gasi pe domnul Laurentiu cazut pe jos inconstient. Chema 112 si nestiind ce sa faca alerga la poarta. Cind venise salvarea nu o mai lasasera in casa nefiind ruda. La spital, a doua zi afla ca domnul Laurentiu facuse un infarct si ca ii datora viata si gindi ca ii datora viata porumbelului. Se duse la spital cu flori si fructe zilnic si porumbelul mergea cu ea la spital si raminea intr-un pom la poarta asteptind. Acolo se intilni cu fata pe care o imbratisase domnul Laurentiu si afla ca era sora lui, stabilita in alt oras si cu care se vedeau mai rar. Dupa doua saptamini domnul Laurentiu veni acasa iar domnisoara Emilia, caci asa o chema si care isi luase numele de Lia doar in cercurile mondene ale navalnicei ei tinereti, ii pregatea zilnic de mincare, ii citea, il ingrijea.
Intr-o seara se sarutara si ea hotari sa-l ingrijeasca acasa la ea. Ii pregati un fotoliu linga semineul aprins, puse un disc cu Beatles si il conduse acolo cu bucuria ca il duce in locul acela placut al ei, acum al lor. El ii dadu un inel de logodna cu o peruzea si se dusera apoi sa-l arate porumbelului. Dimineata porumbelul batu iar in geam si cind iesira afara se aseza intii pe umarul ei, apoi pe umarul lui. Isi lua zborul, mai dadu un ocol casei si se pierdu in zare. De atunci n-a mai venit, dar gindul la el i-a urmarit intrega viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu