Nehotarire

Pe la noi prin sat umbla mereu Dumnezeu cu Sf. Petru. Pe la rascruci sa blagosloveasca apa fintinilor, pe uliti sa priveasca inimile satenilor. Ai grija mare cind mergi seara tirziu ca ori te intilnesti cu Ei, ori cu ‘uciga-l toaca’.

Si uite asa intr-o seara se oprira Dumnezeu si Sf. Petru la portile casei lui Ieremia. Batura la poarta ca tot oamenii cumsecade si asteptara. In casa Ieremia ii auzi ca dadeau zavozii huiet mare, dar era nehotarit - sa se duca sa deschida poarta sau sa dezlege ciinii. ‘Ce facem Doamne?’ intreba Sf.Petru. ‘Ce sa facem, mergem mai incolo’ si plecara. Asa era Ieremia de cind se stia, cum ii placea ceva indata voia altceva. Nici la mincare nu ii era mai bine, nu indrepta furculita catre un dumicat ca indata celelalt i se parea mai gustos.

Altfel era om bun, dar niciodata nu se hotara ce sa dea de pomana. Cind ajunse in fata lui Sf.Petru acesta se scarpina in cap caci vezi el cunostea inimile dar acum nu se prea potriveau cu faptele. Deschise el poarta raiului, dar cum se nimeresc lucrurile iaca si Aghiuta cu o oferta pentru iad.

Tare grea alegere pentru Ieremia; si-n ziua de azi mai cumpaneste.

Fat frumos din inima facut din piatra nascut

Demult cind se bateau muntii cap in capete si izvoarele se mutau de ici colo si izbucneau in clinchet de clopotei unul cu apa vie, altul cu apa moarta, lumea nu era ca acum. Tinutul oamenilor era inconjurat pe trei parti de marea Tetis si la nord era tinutul uriasilor. Muntii erau plini de paduri de toate felurile, gaseai pilcuri de tise si tot felul de vietati. Apele erau salasul zinelor si al ielelor si in colturi de padure puteau fi vazuti si spiridusi si pitici si toate vietuitoarele traiau in buna pace. Odata o fata de om s-a indragostit de un urias, dar oamenii nu vedeau cu ochi buni aceasta unire si nici uriasii.

Au inceput si unii si altii sa o birfeasca, sa o spurce si sa o blesteme incit fata nemaiputind suporta s-a aruncat dupa un stei in hau, dar zina muntelui care o iubea pe fata, inainte ca ea sa se pravaleasca in prapastie a transformat-o intr-un colt de stinca. Si cum unirea uriasului cu fata avuse loc, Maica Domnului a ajutat piatra sa nasca si se nascu un baiat – fat frumas din inima facut din piatra nascut. Si toata lumea il crestea – caprele negre ii aduceau lapte, zinele padurii ii culegeau fragi si zmeura , ursii cei mari ii vinau peste.

Si turmele de oi cu ciobanite frumoase stateau linga el cite o saptamina facindu-i mamaliga cu brinza si alte bunatati.Asa crescu flacaul mare si avea parul ca pajistile de galbenele din creierii muntilor, ochii ca taurile ce oglindesc cerul, gura ca zmeura coapta din hatisurile paduriilor.
Intr-o zi vazu intr-un luminis din padure dansind frumoasele iele si se indragosti dintr-o privire de fata stimei lacului. Isi lasa ochii in jos timid dar se uita asa pe sub sprincene la ea si ea il fulgera cu o privire scurta in care puse dragostea ei.

Si s-a facut nunta mare, spiridusii care duc grija padurii au adus nectar, piticii au adus ciuperci si trufe, chiar si muma padurii a adus hidromel, zinele au adus flori si fructe si nasi le-au fost Sfarma piatra si Zina zorilor.

Apoi cu mireasa sa alaturi s-au tras la casa lor si au trait fericiti multi ani daca n-or fi traind si astazi.

Eeh dar s-au dus vremurile acelea si oamenii au omorit si hartuit si pe uriasi si vietuitoarele padurii si cind n-au mai avut pe cine sa chinuie s-au luat la bataie intre ei si au dat toata lumea peste cap. Iar uriasii, zinele, spiridusii, piticii si toata lumea basmelor citi au mai ramas nevatamati au pribegit departe, departe intr-un colt de lume, s-au inconjurat de un zid de piatra inalt pina la nouri si numai din cind in cind cite un copil mare sau mic mai poate privi lumea aceia a basmelor.

Pe malul marii la Vitre

Ii placea textura lui, culoarea dar cel mai mult mirosul de lemn proaspat lucrat. Bunicul lui fusese ebenist, tatal lui fusese ebenist asa ca de mic se imprietenise cu lemnul si cu uneltele. Florian terminase liceul si ramase in atelierul tatalui sau asa ca la 27 de ani ajunsese cunoscut in toata Europa ba chiar si mai departe. Avea comenzi de la Muzeul de Arta, de restaurare sau de creere de obiecte noi si era destul de des in salile muzeului, admirind picturile, sculpturile, icoanele care il purtau fiecare in alte lumi in alte timpuri in alte locuri si cind intirzia in fata unui tablou, dupa un timp parca intra in tablou si se plimba in lumea aceea fantastica. Cu greu isi desprindea privirea si mintea de cite un tablou dar cel mai mult statea in fata tabloului ‘Pe malul marii la Vitre’ – tabloul lui Grigorescu, unde se plimba cu fata din tablou ore intregi. Mergea pe strada si din multime ii aparea ea – fata din tablou, in atelier cind se uita pe geam, o umbra fugara a ei ramasese in coltul ochiului. Chiar si cind mergea la cumparaturi, silueta ei disparea fugar dupa colt. O vedea cu spatele la o taraba in piata si cind ajungea acolo, nu era ea.

Isi descarcase sufletul unui prieten, ii spuse de obsesia lui. Il trimise la doctor. Acesta ii dadu ceva calmante, somnifere care il dusera si mai iute in lumea obsesiilor lui.

Poate providenta, sau intimplarea dar sigur telefonul lui Nea Mitica intendentul de la muzeu (pus la treaba de custode) il chemase atunci cu multi alti restauratori sa primeasca comenzile pentru reparatiile de primavara. Isi nota ascultator si la plecare dadu o fuga la tabloul iubit.
In fata tabloului – o domnisoara. Ramase inghetat si se uita intr-una cind la tablou cind la domnisoara. Era ea si alaturi si in tablou. Trecu ceva timp si deodata fata spuse ‘Ma cheama Anisia ‘. Florian devenise o statuie asa ca Anisia isi baga bratul pe sub bratul lui zicind ‘Mergem la o ingheta’.

Plecara incet, coborira treptele si pentru Florian se amestecara imaginile Caii Victoriei cu malul marii la Vitre.

Caslegile

Gospodaria lui Ionica si a Marioarei nu era cea mai frumoasa din sat dar nici cea mai saraca. Muncea Marioara si o tinea. N-aveau copii dar aveau o pisica Lele tare rasfatata. In rest asa, ca la orice bun crestin care trebuie sa tina sarbatorile de iarna si de vara. De Craciun lui Ionica i se facu pofta de peste ‘Stai ma omule c-avem cirnati cu varza si friptura. ce-ti veni cu pestele! Asteapta caslegile. ‘
Trecu si anul nou si Sf.Vasile si cam dupa boboteaza Marioara care incropise ce mai ramasese ii zice ‘Du-te mai Ionica la balta si prinde si tu un peste ca uite au venit caslegile si tot omul maninca peste miecurea si vinerea ‘ ‘Ma duc da’ nu se vede soarele stai sa se mai lumineze’. Trecu o zi, trecura doua, pisica se uita la el cu mustatile pleostite, Marioara stringea din buze ‘Ma duc miine ‘hotari cu voce tare Ionica. Peste vreo saptamina ‘Du-te mai omule ca ne prinde saptamina brinzei, saptamina nebunilor ‘. Veni si saptamina alba cind mincara brinza cu mamaliga. Cu o zi inainte de ‘Lasata secului de brinza ‘ cind a fost izgonit Adam din rai, Ionica se dadu jos din pat isi strinse sculele de pescuit si… obosit se aseza un pic in pat. A doua zi de ziua cucilor facu Marioara puricei de mamaliga. Dupa lasata Ionica iesi din casa hotarit sa ajunga la balta. ‘Un’te duci ma narodule ca te fac praf caii lui Sintoader si oricum au trecut caslegile si am intrat in postul pastelui !’
‘Mda, au trecut caslegile ‘ ofta Ionica.

Craiasa placintelor

Ileana Petreanu era studenta la psihologie in anul 2 si locuia in Bucuresti dar, pentru Anul nou primise o invitatie pentru toata familia la unchii si matusile ei din Arad.
Mihai Zarifopol era student la electronica in anul 3 si locuia in Ploiesti. Dar pentru Anul nou primise o invitatie la familia unui coleg Sandu.
Revelionul unde se ducea Ileana era un revelion clasic, cu o foarte mare grija pentru mincare si bautura cu palinca la aperitiv si cu Feteasca neagra din Banat si bineinteles dupa miezul noptii craiasa placintelor, placinta cu ravase.
Revelionul lui Mihai avea tabieturile bucuresteanului interbelic, cu aperitive reci si calde, cu felurite salate de icre, de cruditati, de boef, de zacusca cu ciuperci,cu vinete si multe altele insotite de o tuica de Valeni, (contributia lui Mihai), cu o Feteasca neagra de Dealu’ Mare si bineinteles cu o placinta cu ravase – craiasa placintelor.
S-au amuzat foarte mult de ravase dar cel al Ilenei a stirnit o groaza de comentarii si risete:
‘ Esti asteptata la ora 17 in fata la Ateneu timp de trei zile incepind cu data de 10.01.2008. Sa ai o floare alba in mina.’
Mihai era destul de timid de felul lui dar acum de fata cu parintii lui Sandu se inrosii cind citi ravasul:
‘ Esti asteptat la ora 17 in fata la Ateneu timp de trei zile incepind cu data de 10.01.2008. Sa ai o floare alba in mina.’
Cind ajunse in Bucuresti Ileana uita ravasul si de abia pe 11 ale luni isi aduse aminte.Mihai poate de rusine , din jena sa nu il astepte cineva degeaba se duse la Ateneu pe 10, apoi pe 11. Avea in mina o crizantema alba si se uita atent pina cind o zari pe Ileana cu un trandafir alb. Se aproprie incet, saluta si astepta mult, pina cind Ileana zimbind il invita la o cafea.
La cafea statura uitindu-se unul la altul o jumatate de ora, apoi Ileana se ridica pleca in graba dupa ce-i arunca un ‘Ne mai vedem’.
A doua zi parca tras de o ata Mihai se duse din nou la Ateneu si spre bucuria lui veni si Ileana.De data asta se intelesera mai bine discutara, facura cunostinta si incet ajunsera la ce-i reunise pe ei aici – cum o fata din Bucuresti in vizita in Arad trasese un ravas cu acelasi continut ca si un baiat din Ploiesti in vizita in Bucuresti. Ravasele erau tiparita pe o hirtie speciala netoxica ca si cerneala. Pesemne erau tiparite in zeci de mii de exemplare
Si asa se explica coincidenta. Cautara un magazin in care se vindeau, cumparara un sul intreg si cautara ravasul, dar nu il gasira.
‘Sint in mai multe variante ?’ intrebara ei vinzatoarea. ‘Nu, nu stiu dar mai bine intrebati la tipografie’. Mersera la tipografie unde seful de schimb, foarte amabil le raspunse ca nu fusesera tiparite decit intr-o varianta si pentru a-i convinge le arata pe calculator fisierul cu ravase. Cautara ravasul dar nu il gasira. ‘De altfel eu nu-mi aduc aminte sa fi existat asemenea ravas’ le mai spuse seful de schimb.
Se mai intilnira de multe ori dar din vremurile acelea, de Anul nou, in casa familiei Zarifopol, exista obiceiul ca doamna Ileana Zarifopol sa faca pentru domnul Mihai Zarifopol - craiasa placintelor.

O noua teorie a gravitatiei

Sonia Edelbert-Makarainen era o mare patinatoare, cunoscuta in intreaga lume, ca si sotul ei Mico Makarainen. Se nascuse in Suedia si mama ei la fel dar bunicul din partea mamei venise pe la 6 ani cu tatal sau dintr-un sat din fundul Dobrogei.Toata bruma de avere cu care venise erau 26 bani de aur si citeva bijuterii de-ale familiei ramase cine stie de cind. Harnic om isi facu un rost din constructia de caramizi pe care le facea el cu stiinta mostenita din experienta milioanelor de caramizi facute din lut de stramosii lui. Apoi facu o fabrica, doua si acum mostenirea Soniei o situase intr-un loc de frunte in societatea suedeza. Si Mico era bine situat. Mostenise de la parinti o fabrica de hirtie. Asa ca amindoi s-au apucat de patinaj artistic si erau deja cunoscuti cind s-au intilnit.Si el si ea concurau singuri si asa au si ramas. Dupa o iubire mare, ‘ca in filme’ o casatorie clasica, cuminte. Mama ei le darui dupa casatoria religioasa, din averea strabunicului doua lantisoare de aur, cu o lucratura ciudata cum nu se mai fac acum, dintr-un aur foarte rosu. Erau intr-o cutie de catifea albastra si tinerii insuratei le pusera in seiful din ‘spatele tabloului ‘ cu fotografia lor de la biserica si acolo ramasesera, uitate. Trecu un an si aparura micile diferende,neintelegerile se facura mai mari si el a plecat in alta parte. Fiecare isi continua viata si cariera singur citiva ani.
S-au intilnit din nou la Campionatele Mondiale de patinaj artistic de la Goteborg din 2008. Ea concura pentru Suedia si el pentru Finlanda. S-au intilnit in sala de antrenament si asa in joaca s-au antrenat impreuna pe un program de perechi compus de ei la primele intilniri.
Cind a ajuns acasa Sonia s-a uitat mult la fotografia cu ei doi la biserica si asa fara sa stie de ce deschise seiful, lua cutia de catifea albastra, si-si puse la git un lantisor iar pe celalalt il puse in geanta de antrenament.
A doua zi la sala au dansat din nou impreuna si cind el o ridica i se parea mai usoara si sub ochii lui ea se desprinse de gheata si pluti ca un fulg pina in partea cealalta a patinoarului. Mica ramase nemiscat si apoi fara sa stie de ce alerga brusc spre ea. O lua in brate si parca acum o vedea pentru prima oara. Se dusera imbratisati pe banca si cu ochi in lacrimi Sonia ii dadu lantisorul stravechi. Dansara toata ziua prin aer si-si simteau inimile aproape. Se intilnisera din nou si la campionatele viitoare vor concura la perechi.

A 25-a

Regina Angliei este o mare iubitoare de animale. In afara de animalele-simbol ale Marii Britanii – corbii, ciinii, caii, si de curind pisicile, a caror intretinere este preluata de regat, regina mai are propriile ei animale, un pechinez alb si o maimutica.Un valet angajat special ii aduce in lese astazi la a 25-a aniversare a incoronarii reginei Elisabeta a doua a Marii Britanii.
In fata palatului Buchingam, o multime de gura-casca sint tinuti la respect de garduri de protectie. Conform traditiei, au in miini flori, desene si alte cadouri pe care spera sa le poata oferi reginei. Inauntru lorzi, deputati, guvernul, politicieni.Sala de ceremonii a palatului este amenajata cu ghirlande de flori si foarte multe steaguri ale diferitelor grupari din Marea Britanie.In sala isi fac aparitia trompetisti cu niste trompete lungi care anunta in sunete cristaline sosirea reginei.Intra maiestuos, imbracata intr-un mantou vernil, cu celebra ei palarie vernil, cu o geanta vernil si cu bineinteles pantofii vernil cu un mic toc. In picioare saluta poporul englez si le aduce multumiri din partea tarii si a casei regale.Apoi, dreapta primeste omagiul din partea primului ministru.Ambasadorii coloniilor, in sir indian aduc cadouri si prezinta urarile de bine ale celorlalti suverani din imperiu.
Urmeaza ambasadorii celorlalte tari din lume, in frunte cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Rusiei, Chinei si tot asa. Ceremonia curge linistit si se apropie de sfirsit.
Deodata regina se apleaca spre conetabil si-i sopteste ceva. Conetabilul se indreapta catre paza, paza se indreapta catre paznicii de la usi si in curind toata sala zumzaia de soapte. De la balcon ziaristii si fotografii prezenti
fotografiau de zor in toate partile dar mai ales pe un dulap unde maimutica
Reginei, cu geanta vernil pe umar si in picioare cu pantofii vernil se plimba tantos. Asa cum cerea traditia, regina in picioarele goale, iesi sa salute poporul din fata palatului si mergind demna, saluta, lua o floare, doua si se indrepta, in picioarele goale catre trasura regala.
A doua zi toate ziarele expusera poza reginei desculta si a maimutei care mergea in pantofii reginei. Toata lumea era de acord ca regina se purtase demn, ca o reprezentanta a Angliei.
Dar o intrebare nerostita bintuia mintile englezilor:
‘Cind se descaltase regina ?’

Salata de cruditati

Asmodeu tinind seama de statutul lui social, de faima pe care o avea se hotari sa faca o mare incurcatura in lume sa nu poata sa zica nimeni ca el, drac de rangul 1 se marginea doar sa fure mincarea pisicii. Asa ca incurca timpurile. Taman atunci trei ciupercute cu fustite scurte in picatele luara autobuzul si plecara la discoteca gata pregatite de rock, dar cum isi bagase dracul coada nimerira la seara de manuet. Ciupercutele se adaptara iute si
Incepura sa danseze cu plecaciuni si reverente. Erau centrul atentiei si toata lumea le invita la dans incit trebuira sa-si faca rezervarile in registre. Ei si cum la orice petrecere sint unii mai plini de ei si mai neciopliti, iata contele morcov si prietenii sai, baronul pastirnac si ducele de hrean dadura cu brutalitate pe toata lumea deoparte si infascindu-le pe ciupercute, pornira un menuet indracit. Se produse o busculada si imediat se auzi fluierul politiei-ardei usturat. In invalmaseala ce urma cei trei turbulenti reusira sa scape, ba mai mult le rapira pe cele trei ciupercute si le dusera la castelul contelui morcov. Vazind atita grosolanie, doamna varza si chiar domnul leustean anuntara pe toti prietenii ciupercutelor sa vina sa le salveze. Venira doamnele patlagelele cu surorile lor doamnele tomatele, venira domnii cartofii noi si domnii cartofii vechi, doamna mazare si coana fasole, din tari straine venira doamnele andive si multi altii in frunte cu domnul ardei gras care prelua conducerea pentru ca in tinerete facuse parte din puscasii marini.
In castel se pregatea rezistenta si in jurul contelui morcov se grupara ducesa conopida si ducesa bama, contesa boia si contele praz, baronul patrunjel si baronul tarhon si multi altii care se unisera ca un zid in jurul contelui.
Batalia a inceput in zori si peste tot zburau bucati de frunze si felii de legume.
Plictisit de atita fum si zgomot, Asmodeu intoarse timpul la loc si-si facu o salata de cruditati de care mai povesteste si acum la un toi cu tuica.

Ocarina

Biata Florica plingea adeseori, seara, dupa ce pleca ultimul client. Slujnica la Dumitru Grosu, la o crisma de cartier, era chinuita toata ziua si seara cind se retragea in spatele casei, intr-o camaruta de deasupra pivnitei se ruga intr-una cumva sa termine cu viata asta mizera. Asta-seara era mai obosita decit oricind si mai suparata ca patronul o certase degeaba si iesi, dupa ce termina de sters sa respire aerul curat si linistit al mahalalei ca o pasarica care scapata dintr-o colivie isi desface aripile in libertate.
Coti pe o straduta prin fata bisericii Sf. Vineri si la poarta ei o batrina girbovita de vremi ii ceru ceva de mincare. Florica nu avea nimic si atunci ii dadu batrinei toti banii care ii avea prin buzunare, toate micile ei bacsisuri din ziua aceea. Batrina multumi si ii dadu in dar o ocarina mica.
Ocarina ramase mult timp uitata pe o policioara, pina intr-o zi cind un pic visatoare Florica o lua si sufla in ea. Odata cu cintecul pe masa aparu o farfurie cu o mamaliga aburinda cu smintina. De atunci toate incepura sa mearga mai bine pentru Florica. Pleca acasa si in curte sub bolta servea citorva clienti mamaliga cu brinza. Apoi cumpara un mic restaurant cu gradina mai in centru si cum cererea devenise mare si diversa nu mai folosea ocarina, ci isi suflecase miinile si facea ea singura mincarea care era cea mai buna din cartier pentru ca era facuta cu dragoste. Se dusese vestea despre restaurantul ei si fu curtata de o multime de barbati. Ea isi alese un om de treaba care-i cazuse cu tronc inca de mult dar la care nu indraznise sa ridice ochii pina acum. Ocarina nu o mai folosise dar o stergea mereu de praf si din cind in cind seara se plimba din nou pe straduta bisericii Sf. Vineri in speranta ca o va intilni si va putea sa-i multumeasca si sa ii inapoieze ocarina pentru alta fata sarmana.

Palaria

Italia de nord ravasita de ideile de separare intr-o Padanie necunoscuta era doar suprafata polica a unei lumi normale, cu alte griji,cu alte preocupari.
Giancarla Fioretti, model la o casa de prezentare de moda din Torino, se intorcea acasa, obosita, dupa ce schimbase 8 tinute ,4 coafuri si 8 incaltari dintre care 2 pe tocuri de 12 cm .
‘Giancarla !’ se auzi strigata. Se intoarse si il vazu pe tinarul Raffaelo, pe care il iubea in secret fara sa iasa dintr-o stare de confuzie poate datorata faptului ca se vedeau prea des.
Se hotarira sa mearga seara la restaurant. Cind se intilnira din nou Raffaelo ii spuse ca trebuie sa plece in Coreea cu afaceri si-i facu cererea in casatorie si o ruga sa se gindeasca pina la intoarcerea lui. Apoi un telefon urgent il smulse brutal de la masa si cu scuzele de rigoare Raffaelo pleca in graba si isi uita alaturi de Giancarla palaria.
Giancarla lua cu ea palaria, si acasa de cite ori o privea il vedea pe Raffaelo cu palaria, dar uneori i se parea era prea mare alteori prea mica pentru capul lui Raffaelo. In gluma, intr-o zi isi puse pe cap palaria si se uita in oglinda, dar in oglinda ii aparu Raffaelo in costum de aviator, linga un avion usor si in spate crestele luminate de soare ale unor munti. Purta pe cap palaria care parca era cam mica.In alta zi il vazu in tricou si pantaloni scurti, vislind intr-o barca veche pe mijlocul unui riu ce trecea printr-o jungla, iar acum palaria cu care iar aparea era cam mare. Il vazu apoi intr-un costum gri-petrol si chiar batut, cu vinatai si singe pe fata dar totdeauna cu palaria asta din mina ei pe cap. Atunci isi dadu seama ca este omul dorit, ca ii este dor de el si il astepta infrigurata.
Raffaelo veni in septembrie si in octombrie se casatorira. Dupa ceremonie Raffaelo o trecu pragul casei in brate si Giancarla isi puse din nou palaria pe cap tirindu-l pe sotul ei in fata unei oglinzi curioasa sa vada noua imagine.
In oglinda se vedeau ei, amindoi dar cu o sigura palarie in care intrasera amindoi, iar marginea palariei era rasfrinta intr-un zimbet multumit.

Fractalii

Tinara matematiciana Mariana Ionescu studia de citiva ani ecuatiile fractalilor raminind mereu uimita de importanta in lumea vie a acestora. Redescoperi taietura de aur care arata modul de diviziune al lumii vii cu faimoasa ei valoare dedusa de Fibonaci, redescoperi ecuatia Mandelbrot care construia chiar si cercurile extraterestre din griu. Descoperi o ecuatie pentru determinarea punctelor de fringere ale spatiului ditr-o dimensiune pe care nu o denumi ecuatia Ionescu ci ecuatia Bognea dupa numele prietenului si sotului ei Miti Bongeac, asistent la conservator, la clasa de oboi a profesorului Cristeanu.
Cind nascu primul copil o clipa de relaxare in somn o duse intr-o lume paralela in care nu avea copii.Un pic speriata lua un somnifer si se trezi in alta dimensiune in care nici macar nu era casatorita. Ajunse in alta, apoi in alta pina cind intelese ca numarul lumilor paralele este infinit si ca exista posibilitatea ca fara sa vrea chiar ea sa le creeze. Se sperie dar un plinset de copil acoperi totul si se trezi imediat linga copilul ei.
Acasa incepu sa suprapuna evenimentele din viata ei cu solutiile ecuatiei Bognea .Isi dadu seama ca punindu-si pe cap o mica piramida si relaxindu-se cu tehnica zen putea trece in alta lume dar putea veni inapoi daca se concentra pe copil. Observa punctele de fringere si nascu al doilea copil.Tot o fetita. Acum se ingrijora existind posibilitatea ca fetitele sa mosteneasca aceasta abilitate de a umbla prin lumi si s-ar putea pierde. Se gindi sa transforme punctele de fringere in puncte de intoarcere. Incerca cu solutia violentei care intr-adevar ducea la intoarceri dar timpul intoarcerii era instabil si nu se putea controla rational, ajungind la mii de ani in urma. Solutia dragostei de toata lumea vie era controlabila si se putea intoarce chiar si cu citeva zecimi de secunda inapoi.Acum nu-i mai raminea decit ca printr-o succesiune de mici intoarceri sa suprapuna una peste alta lumile paralele care sa se confunde astfel, sa nu mai difere.
Bucuroasa si linistita accepta sa se duca la concertul pentru oboi si orchestra de Sigismund Toduta sustinut de sotul ei la Ateneu. Muzica o invalui si realiza ca ea – muzica – transcede tuturor lumilor care-i apareau in minte ca o paleta de culori si ca toate sint una create de divinitate si doar liberul arbitru al faptelor tale te duc intr-o lume sau alta.

Scrisoarea

S-au intilnit la Paris si trei luni au fost in alta lume, lumea indragostitilor.
Si-au spus juraminte, s-au plimbat pe sub luna si stele. El Philip Strosberg era militar in armata engleza si ea Lilianne François profesoara de engleza la ciclul primar. Fix la 5 dimineata Philip a fost anuntat ca il asteapta avionul pentru o misiune urgenta.In avion a scris o scrisore in care ii explica lui François despartirea de urgenta si a cerut-o in casatorie.
Scrisoarea a fost depusa undeva pe traseul avionului in orient. François statea la vreo 40 de kilometri de Paris intr-o mica localitate, Aleçon, dar din graba,din smucirile avionului la adresa era scris ceva de genul Al Econ asa ca de acolo pleca in Arabia Saudita si de acolo ajunse in Singapore. Facu o mica escala pe la Bombey si se indrepta apoi spre insulele Japoniei.
Intre timp Philip a fost grav ranit in misiune si in coma era acum la spitalul militar din Londra. François era la capatiiul lui si cum doctorii nu-i mai dadeau multe sanse, se hotari, chema un preot catolic si unul anglican si se casatori cu Philip punindu-si toata nadejdea in Domnul.
Scrisoarea ajunse in Australia si apoi inapoi in Ceylon unde pierdu citiva ani prin insule.
Cu ajutorul lui Dumnezeu Philip isi reveni incet. François ii povesti prin ce trecuse si-i spuse ca se casatorisera. Se mutara in casa ei de linga Paris si anii trecura, ea profesoara, el la un birou militar din Paris al Uniunii Europene.Trecura 25 de ani si se hotarira sa serbeze nunta de argint in vara, afara, in curtea amenajata.Angajara o firma de pregatit nunti care se ocupa cu totul, de la mincare si pina la muzica, de la invitati pina la tort.Era minunat.
Se aduse tortul si asa dintr-o data Fransois ii spuse lui Philip ‘Stii ca nu mai cerut niciodata in casatorie ?’ In linistea ce se facuse cind adusesera tortul, intra un postas si-i inmina lui François scrisoarea plina plina de stampile pe toate fetele. Era scrisoarea cu cererea in casatorie.

Castelul lui Lorenzzo

Arh. Anca Iovescu si arh. Adrian Iovescu plecara in Elvetia la un client, un italian stabilit in Elvetia. Dupa ce terminara Lorenzzo le spuse ca are un castel destul de darapanat in Italia si ar vrea sa mearga cu ei sa caute in biblioteca o imagine a blazonului familiei pentru restaurare. Ajunsera la un castel napadit de iedera, vechi si destul de rau intretinut. Nici gradina uriasa nu arata mai bine, cu ierburile ce napadisera rondurile, cu helesteul murdar si plin de matasea broastei. Totul avea un aer dezolant, putin dulceag in aerul prinzului. In castel grinzile de lemn erau mincate de cari, armurile care strajuiau in toate colturile se facusera negre din cauza timpului si a prafului.

Intrara in biblioteca dar praful si paiajenii acopereau tot incit Anca se intoarse imediat si iesi in curte. Se aseza pe o banca si imediat simti mirosul dulceag,care-i provoca o tristete neobisnuita, pentru ea. O cuprinse o ameteala si parca o chemare obsedanta o indrepta catre helesteu. Nu mai stia de ea cind deodata un dor netarmuit de Adrian, sotul ei, o cuprinse, acoperi toate indemnurile si toate alte ginduri si porni alergind catre castel. In acelasi timp usa castelului se deschise si Adrian iesi in fuga. Se imbratisara si statura asa imbratisati destul de mult timp fara sa incerce sa se gindeasca la ceva.

Plecara imediat pretextind o migrena a Ancai si cind, dupa citiva zeci de kilometri se mai dezmeticira, oprira masina, se asezara jos pe marginea drumului si imbratisati au stat asa timp de o ora.
Au mai plecat in multe alte locuri apoi, dar la castelul lui Lorenzzo n-au mai ajuns niciodata.

La vraie histoire du chateau du Lorenzo
Effectivement ce château existe et se trouve dans la région des Pouilles, au sud de l’Italie. Lorenzzo, après de nombreuses années d’études et de recherches découvrit le mystère de ce château.
Depuis sa toute première construction, par un roi venu du nord de l’Europe, tous les couples qui sont allés le visiter ensemble, ont reçu une bénédiction spéciale, particulièrement les couples qui voyaient leur amour légèrement s’affaiblir, par le temps, les soucis de la vie quotidienne, etc. Ils recevaient une énorme dose d’amour supplémentaire l’un pour l’autre, pour la vie. Aucun couple ayant visité ce château ensemble, ne se sépara, ni divorça, depuis toujours.
Lorenzzo ayant découvert les bienfaits de ce château, l’avait acheté en espérant lui aussi sauvegarder son mariage jusqu’à sa mort.
Lui-même avait, à de nombreuses reprises, visité son château, mais malheureusement toujours seul et sans sa femme qui refusait d’aller dans un endroit abandonné, plein de poussière et d’araignées. Sa propre femme le quitta dix ans après l’avoir rencontré, pour s’amouracher d’un prince charmant, polygame, originaire d’Afrique, qui possédait des terres plus vastes, parsemées de forêts de baobabs.
Anca et Adrian s’étant suffisamment approché du château, ont très probablemet reçu cette bénédiction eux aussi
On dit que très récemment, Nicolas et Carla ont fait une visite privée au château et il n’est pas même impossible qu’un petit bebe a été conçu dans la tour principale.
Serait-ce la fin de cette bénédiction millénaire ou ce nouveau couple s’aimera-t-il vraiment toute sa vie ?
Si vous voulez faire grandir l’amour au sein de votre couple, ou si vous traversez un moment de doute avec votre conjoint, ou simplement sentez que votre amour est en danger, vous pourrez venir visiter ce château et pour le localiser il suffira de demander à Anca et Adrian où il se trouve exactement pour autant que vous puissiez les détacher des bras l’un de l’autre au moins le temps de leur poser la question...

Reine Nadia II du Royaume d’Agaune

22 martie 2008 12:59

Onita

Venea de la ski din Austria si se simtea bine, refacuta fizic si mental. Era sef de ceva pe la o banca si plecase sa-si revina dupa nebunia de la servici. Conducea singura masina si nimerise o sosea uscata si o vreme splendida asa ca se gindea ca putea merge direct acasa in Bucuresti. Trecu de Ungaria si gata era in tara. Se lasase seara si mergea atenta. Motorul incepu sa tuseasca, sa dea rateuri si socotind ca ar fi bine sa opreasca, trase pe dreapta. Se dadu jos. Se oprise in fata unei manastiri si amintindu-si ca unchiul ei Petru o rugase sa aprinda cite o luminare pentru vii si una pentru morti, intra in curte si apoi in biserica. La ora aia biserica era goala si in ea se scalda intr-o pace si o liniste interioara pe care n-o simtise nicicind.

De undeva aparu maica Paula si Onita ii spuse de ce venise. Maica Paula ii vindu citeva luminari, o invata sa le aprinda pe la icoane, apoi o duse sa implineasca si dorinta unchiului ei. Cind iesira afara, ningea foarte tare cu fulgi mari si densi care se lipeau de gene, de nari, de par si nu puteai sa vezi nimic. Onita statu un pic in cumpana, apoi o intreba incet pe maica Paula daca gaseste gazduire la manastire pentru o noapte. ‘Cum sa nu, dar acum noi mincam doar mincare de post care este inclusa in pretul camerei.’

Ii arata unde sa traga masina in curtea manastirii si o conduse intr-o chilie unde mirosea frumos a mere si unde pe o lavita era intins un asternut alb ca zapada. Adormi imediat si in vis ii aparu Maica Domnului care o binecuvinta, o mingiie si ii lua toate grijile. Se scula de dimineata cu inima usoara si sufletul multumit. Masina porni imediat si motorul torcea si fluiera multumit. Pe sosea, dupa citiva kilometri era uscat si ajunse imediat in Bucuresti.

Siragul de perle

Miss Arple pleca in Grecia sa-si incalzeasca oasele batrine si sa admire flora mediteraniana. In Atena afla cu parere de rau ca prietena ei Alexandra Marachidonis murise in iarna si Miss Arple se intilni doar cu singurul nepot al Alexandrei caruia ii si daduse numele Teodor Antonichiasos.
Proaspat casatorit, Teodor primise mostenire doar un mic apartament in Atena si un mic cont pentru zilele de restriste. Miss Arple, ascultind povestea tinarului ii spuse doar ca in satul ei este o vorba chinezeasca: ‘Daca vrei sa treci muntele trebuie sa crezi in miracole, dar trebuie sa faci singur intiiul pas’.

Viata tinerilor era destul de grea dar cind veni si primul copil lipsurile si necazurile incepura sa apara foarte des. Tinarul era un mic functionar la o banca si salariu lui era destul de mic, iar acum cind ramasese singurul venit in casa, saracia incepu sa-si lase mirosul. Izabelle plingea din ce in ce mai des si singura lor bucurie era copila lor Sophia. Cind plingea incetisor se ducea la icoana Maicii Domnului ramasa mostenire de la matusa lui Teodor, impodobita cu imortele si cu matanii si se ruga sperind in singurul ajutor pe care il mai vedea in viata.

Greu si cu lipsuri copila crescu, se facu o domnisoara de toata frumusetea si cuminte; alte griji bintuiau acum mintile parintilor. Fata era saraca si se va marita greu. In cartierul ei statea si un tinar student la calculatoare, sarac si el, cu care fata facea meditatii si incurajata de el, incepu si ea facultatea de calculatoare. Acum stateau toata ziua alaturi in fata calculatoarelor dezbatind vreo problema. Azi o imprimanta de impartit, miine un scaner, un internet; au trecut apoi la cite o inghetata si in sfirsit a venit si ziua cind a trebuit sa vorbeasca cu parintii tinarului sa vina sa o ceara de sotie pentru fiul lor pe Sophia. Cind auzira parintii se bucurara pe o parte si se intristara pe alta pentru ca stiau greutatile prin care trecusera ei si prin care or sa treaca si copii. Incepura sa faca curatenie prin casa in vederea asteptatei vizite si stersera de praf toate bibelourile primite cadou, spalara vesela, scuturara covoarele, stersera de praf cartile, singurele lor cheltuieli de lux din viata.

Intr-un tirziu se asezara sa se odihneasca. Le cazura ochii pe icoana, imortele si matanii. Stersera de praf icoana, scuturara florile si le udara un pic sa le invioreze culorile si se apucara sa stearga mataniile, margea cu margea; vazura apoi ca nu sint margele obisnuite, erau mai lucioase, mai stralucitoare, erau perle – un sirag de perle negre in valoare de peste un milion de dolari.

Imagine din copilarie

Anul acela se hotarisera sa faca economii si stabilisera sa se intilneasca toti verii si verisoarele, de Craciun, in casa bunicului lor, prof. Iancu Constantin, profesor de matematica.
Fiecare luase de la parinti tot ce semana a Craciun si incepura sa vina dis-de-dimineata cintind ‘Buna dimineata la Mos Ajun’ cind ajungeau la Baicoi. Unii adusera bradul, altii vinul, sarmale, cirnati, caltabosi, placinta si multe altele ,cum sta bine la casa de romin cu credinta in Dumnezeu de Craciun.

A doua zi masa se intinse pina seara si obositi de atita buna dispozitie, plecara sa se plimbe prin zapada alba, in aerul rece al decembrie. Plecara Andrei cu Cristina, Teodor cu Isabelle, Adrian cu Anca,Onita(uita-o-ar toate relele si necazurile din lume), Alexandru cu Mihaela, Mircea cu Nana si Eugen –prietenul lor care primise de curind titlul de ‘vere’. Au luat-o in sus, pe deal catre casa lui Capra, celebrul autodidact. Au ajuns linga parc si curiosi au intrat in el sa priveasca ruinele bisericii printesei Trubeskoi. Doua jumatati de ziduri in colt, arse si fara tencuiala desi fusese pictata de Nicolae Grigorescu in perioada de tinerete.

Au intrat in biserica si stateau asa cu ochii in sus privind stelele. O lumina mare parca aparu scurt timp si din ea vazura cum cresc zidurile, cum creste biserica, se intregeste, in lumina suava a noptii apar si picturile de pe pereti, izbitor de frumoase. Au putut chiar sa faca poze. Biserica se umplu de muzica si de lumina, apoi disparu totul si fiecare se trezi la picioare cu o floare de tufanica. Mai statura un timp sa se dezmeticeasca si plecara, incet catre casa. Plecara Andrei cu Cristina, Teodor cu Isabelle ,Adrian cu Anca, Onita(uita-o-ar toate relele si necazurile din lume), Alexandru cu Mihaela ,Mircea cu Nana si Eugen –prietenul lor care primise de curind titlul de ‘vere’.
Acasa vazura ca florile de tufanele erau poleite cu aur.

Ion Buligai

Seara de inceput de iulie. Pe strazile Montrealului John Bulig ( fost Ion Buligai ) mergea singur , cu o nemultumire in suflet pe care nu stia de unde sa o ia . Nu intelegea ce e –avea succes in afaceri , o casa mare cu 4 dormitoare , 2 masini de serviciu si una de teren ,multi bani , cunostinte in toate paturile sociale – ar fi putut fi ales in orice moment printre reprezentanti orasului si totusi…Se opri in fata unei agenti de turism si statu asa mult timp , uitindu-se prin vitrina dar cu gindurile in alta parte . Deodata tresari – sa se duca acasa , sa se duca acasa …Intra si ceru turneele prin Europa . Alese sa plece cu Orient-Expresul pina la Istambul si apoi cu un mic avion pina in Egipt propunindu-si ca la intoarcere sa treaca prin Brosteni linga Focsani satul sau natal.
A doua zi era la Pas-de-Calais , apoi la Paris si in final in Istambul.
De dimineata se plimba mindru prin bazar constient ca facuse un salt din viata lui normala in aventura . Isi cumpara o cascheta si un costum de doc si se echipa ca un colonialist englez in Orient . Admira aurariile , pietrele pretioase , lucraturile din arama , covoarele , mirodeniile si poate ca s-ar fi plimbat si astazi prin bazar daca nu s-ar fi oprit din curiozitate la un mic magazin de covoare de Buhara . Negustorul foarte amabil il invita la o cafea si ii spuse ca il cheama Hassan , ca era urmasul marii dinastii a Hassanizilor si ii prezenta zeci de covoare . Il duse si in magazie si ii arata alte covoare si iar covoare incit ametii de atitea forme si culori . Obosit il invita pe Hassan la cina si pleca grabit catre hotel . Seara , il astepta pe Hassan la restaurant si deodata aparura doi ieniceri , numai in salvari , rasi in cap cu cite un iatagan urias in miini , se asezara de o parte si de alta a usii si aparu un emir cu o tunica galben pal si turban la fel ce se indrepta catre masa lui John – era Hassan .Batu din palme si aparu un servitor de-al lui Hassan cu turban,torsul gol si salvari de matase albastru-marin ,ducind pe o perna de matase grena o cutie cu geam in care se vedea o bucatica de covor de Buhara foarte veche destramata pe margini .John multumi printr-o inclinare toata cina se desfasura placut.
Peste citeva zile pleca in Egipt si admira sfinxul si piramidele ,statu o zi in faimosul hotel Burj Al Arab in Dubai si hotari – se va duce acasa .
Bucuresti , Focsani , Brosteni , verii si verisoarele , sarmalute in foi de vita , vin si hotarirea de a restaura casa batrineasca .Incepu sa desfaca bagajele , sa faca daruri rudelor si cunoscutilor , dar nu darui nimanui bucatica de covor de la Hassan .Dadu la o parte sticla sa o stearga si incintat atinse covorul.
Din el apuru intii umfuior subtire de fum ,fumul se facu mai gros si din el aparu o fiinta uriasa ,doar in salvari roz care-i spuse :
‘Sint giniul covorului si tu esti stapinul meu .Pot sa-ti indeplinesc orice dorinta-bani,pietre scumpe,palate..Spune-mi porunca acum.’
In , putin speriat , se gindi ‘Ce sa vreau ?- bani am ,proprietati in toata lumea'.
‘As vrea sa gasesc o fata care sa ma iubeasca toata viata ,sa am doi copii ,un baiat si o fata sanatosi,frumasi si destepti,sa ajung sa vad nepoti si nimeni din familie sa nu se certe niciodata.’.’Porunca-i implinita stapine’ si giniul disparu intr-un nor de fum.
Restaura casa, uita de gini,umbla prin toata tara sa vada tot ce nu vazuse in copilarie si in drumurile lui se indragosti de o fata ,– Ileana-se casatori si
aduse pe doamna profesoara de muzica de canto –acasa.
Doamna profesoare compunea ,cinta ca o privighetare ,ii placea sa tina gospodaria luna,gatea minunat ,il iubea mult pe Ion .
Totul era minunat si Ion se simtea implinit.Vindu proprietatile lui din toata lumea si ramase acasa.Chema giniul si-I darui libertatea.
Insa ,din cind in cind,aparea un norisor negru ,
Ileana il iubea din vraja giniului , sau il iubea adevarat ?

Poveste inventata

Despre minunata poveste a reginei Victoria a Carpathiei
Si nemaipomenita intilnire a majetatii sale cu un lap-top


Cind majestatea sa regina era la castel , toate flamurile erau desfasurate in vint si tot personalul castelului forfotea mai mult sau mai putin cu vreo treaba.
Majestatea sa era o doamna cam la 40 de primaveri (virsta la care cele 40 de primaveri se transforma in 30 de veri ) cu o avangarda bine dezvoltata si o unitate centrala dotata cu 2 ochi verzi si par saten (cintec popular- ochi doi brotacei , parul cu circei , gura capsunica , nasul de furnica - sau cam asa ceva ). Sotul , regele , disparuse dupa o lunga suferinta in care nu-si putea vedea virfurile condurilor (nr.54) si cind se simtea bine punea de-i aduceau o balanta aseza pe un taler doi grajdari si pe celalalt se aseza el si in ce parte se inclina balanta in partea aia pornea cu trasura la plimbare. Intr-o dimineata pleca cu trasura , caii se speriara de un iepure alergat de iepuroaica , trasura se rasturna in riu si pluti asa pina la Danubius unde il trasera la mal niste pescari care-i facura niste saramura si de sete lua o barca si se duse in mijlocul fluviului care il purta departe , mult mai departe de povestea noastra .
Regina suferi ce suferi si cum era o femeie puternica ( la un concurs de haltere de mai de mult doborise recordul mondial ) se arunca cu toata fiinta in cresterea fiului ei Catalin de 16 ani. Catalin avea doua mari pasiuni – calculatoarele si Catalina ( o fata din Bucurestia de 14 ani - dar arata de 15) . Catalina incercase ea in tinerete ceva cu zburatorul , cu ‘cobori in jos luceafar blind ‘ dar nu mai mersese – vremurile se schimbasera si nu se alegea cu nimic cu zburatorul , asa ca toata dragostea ei o dedica viitorului rege Catalin .
Cum regina vazuse pasiunile fiului ei , il ruga sa o initieze in tainele calculatoarelor si sa i-o prezinte pe Catalina . Dupa un timp regina deveni o infocata a googlilelui si-i punea toata ziua tot felul de intrebari – sa-i arate harta Australiei , talia lui Britney , cum arata un serval si un armadillio , un armoroi si intr-o zi ii veni sa intrebe cind o sa aiba nepoti . Lap –topul , dupa un timp de gindire ii raspunse :’Cind o sa plantezi un stejar si un mesteacan si o sa-i ingrijesti ca pe nepotii tai timp de 10 ani , atunci o sa ai nepoti ‘ .
Regina facu asa cum ii spusese lap-topul . Trecura 10 ani , trecura 11 , ba chiar si 12 si tot nu avea nepoti . Suparata regina se duse si intreba lap-topul de ce nu are nepoti ?
‘ Mda , nu le stiu nici eu pe toate ..’

Printesa Liu

Printesa portelanurilor Ming
Tinarul istoric, Toma Gheorghe admira portelanurile din perioada Ming cu desenele lor cu dragoni si flori, cu minunatul lor albastru-cobalt expuse la Muzeul portelanurilor din New York. Pleca incintat si asa de moft intra apoi intr-un magazin de antichitati sa afle cit ar costa o copie Ming. Gasi o cescuta de ceai, mica cit un degetar, cu un desen superb cu doi dragoni ce inconjurau ceasca unul intr-un sens celalalt in sens invers - 23 de dolari. Multumit, o cumpara si pleca acasa sa o studieze. Peste citeva zile cind isi aduse aminte din nou de ea, isi facu un ceai chinezesc, se aseza in fotoliu si savurind bautura simti cum se relaxeaza si cade intr-o stare de semidormire dulce.

Se trezi brusc intr-o piata chinezeasca unde peste tot erau tarabe ce vindeau statuete de jad, portelanuri, sculpturi din fildes, vase de lut, matasuri. Un furnicar de lume ce treceau incolo si incoace strigind intr-una, purtind marfa
in miini, artisti de strada ce aruncau flacari, pitici, colivii cu pasarele si cite si mai cite ce se perindau prin fata lui intr-un virtej colorat. Nu stia cum intelegea totul, cum afla ca se gasea in 1622, in timpul imparatului Hailing din dinastia Ming.
Un grup de soldati dadea lumea la o parte si in urma lor un palachin imperial
cu perdelele trase o purta pe printesa Liu – printesa portelanurilor, cum era denumita. Cind ajunse in dreptul lui, palachinul se opri, o perdeluta se dadu la o parte si un chip de zeita il privi intens. Spuse ceva unui insotitor imbracat intr-un costum verde-dragon si apoi dadu ordin de plecare. Costumul verde ii dadu un bilet din care, desi nu stia limba chineza, intelese ca era asteptat in Templul Paradisului.
Cind ajunse, costumul verde il introduse intr-o incapere si se vazu fata in fata cu printesa. Se privira intens si brusc se aruncara unul in bratele celuilalt fara o vorba. Uita de tot si de toate, inchise ochii si toata simtirea sa o vedea numai pe printesa Liu.

Cind isi reveni se gasea in camera lui, in fotoliu, cu cescuta de ceai in mina.
De atunci mai bau din cescuta de portelan Ming de multe ori, se mai intilni cu printesa si tot universul sau se umplea de fericire.

Azi astepta un coleg de la Institutul regal de istorie al Mari Britanii cu care spera sa poata discuta despre cescuta de ceai. Incepu sa stringa lucrurile aruncate, sa aeriseasca, sa aseze cartile in biblioteca - cind, neatent, se intoarse si atinse cu mineca cescuta de ceai care cazu jos si se sparse. Ramase consternat privind cioburile.
Asa il gasi colegul sau si asa il lasa. Disperat, aprope fugind, pleca spre magazinul de antichitati dar cit cauta nu mai gasi o alta cescuta de ceai la fel cu cea care se sparsese. Cauta si-n alta parte, si-n alta parte si zilele treceau si lunile si apoi si anii. Intr-un tirziu isi cumpara de undeva o copie a unui vas Ming pe care era pictata parca printesa Liu, plimbindu-se sub o umbreluta pe malul unui lac si tot restul vasului era alb. Se apuca sa invete limba chineza, apoi istoria ei si mai ales istoria dinastiei Ming, se apuca de studiul portelanurilor si ajunse un specialist cunoscut in toata lumea; imbatrini, parul ii deveni alb, isi puse ochelari si sprinteala tineretii facu loc girbovelii.

Intr-o zi, vecinul sau de apartament se ingrijora ca batrinul nu mai aparuse,
chema politia care trebui sa sparga usa si il gasira pe profesor in fotoliu, parca dormind, cu un zimbet de fericire pe fata.
Pe masa se afla un vas Ming pe care era pictata printesa Liu, plimbindu-se sub o umbreluta pe malul unui lac dar printesa numai era singura. Alaturi de ea se plimba un barbat tinar imbracat in haine europene care semana cu profesorul.
Vasul capatase o culoare alb-stralucitor pe care se detasa pictura albastru-cobalt si de jur imprejur doi dragoni ce inconjurau vasul unul intr-un sens celalalt in sens invers. Cercetatori si specialisti au declarat vasul autentic dupa un studiu de ani de zile dar n-au putut da o explicatie pentru barbatul imbracat in haine europene, nici pentru dragoni.

Eine kleine nacht muzic

Se apropia inceputul scolii si studentii veneau in Bucuresti cu speranta de a gasi o gazda ieftina si aproape de facultate. Un student la facultatea de medicina, Vasile Fieraru isi gasise gazda pe o straduta mica linga Institutul de drept, intr-o casa veche cu camere la mansarda, baie si bucatarie comuna. Se plimba o zi, doua prin oras si din a treia zi se apuca de invatat. Intr-o camera vecina venise o tinara domnisora, iar la capul holului locuia un batrin pe care il vedea foarte rar iesind.

Vasile in simbata asta nu plecase de acasa si pe la ora 12 auzi parca de nicaieri o melodie ce il facu sa iasa la fereastra si sa priveasca toamna. Mai trecu o saptamina de zbucium si simbata pe la 12 auzi iar frumoasa melodie si tot asa luni dearindul incit daca intirzia simtea ca ii lipseste ceva , ca e inconjurat de pustiu, de gol.

Cu domnisoara de alaturi, studenta la botanica se intilnea in fiecare zi pe hol si incepu sa discute misterul melodiei ce se auzea din ultima camera. Intr-o zi, din ce in ce mai curiosi o lua de mina pe Maria – studenta la botanica si cobori sa caute gazda. ’A ,ultima camera e a domnului conte Kolceag, refugiat inainte de razboi si domnul conte in fiecare simbata se imbraca in frac, isi pregateste o masa cu luminari, cu servatele si isi pune la pickup un Mozart – ‘Eine kleine nacht muzic’.

Intr-o simbata nu se auzi melodia nici la 12, nici la 1 si parca intelesi si medicinistul si botanista iesira din camere si se indreptara spre camera contelui. Ciocanira cu sfiala si cum nu raspundea nimeni deschisera usa incetisor. Domnul conte adormise pe scaun dar cind ii auzi se trezi si ii pofti inauntru. Le umplu cite o cupa de sampanie si luindu-si de la reverul fracului floarea i-o dadu domnisoarei Maria. Ridicind apoi cupa sa toasteze: ’Va felicit ca sinteti impreuna si sa aveti viata lunga si fericita’.

Isi adusera aminte de melodie peste ani cind domnul doctor Bazil Feraru ii dadu (ca in fiecare saptamina) o floare doamnei cercetator botanist Maria Feraru.

Andrei

Ger. Zapada scirtiie. E seara lui Sf.Andrei si drumul strajuit de padure pustiu. Baiatul merge inghesuit in el, cu capul plecat aparindu-se de vintul taios. Parca intunericul ce se lasa stringe veselia tinarului si il face sa priveasca temator in stinga si in dreapta.
"Hei baiete !" se aude din spate."Stai oleaca mai incet "
Baiatul se intoarse si vazu un batrin care se misca incet si care ii facea semne de oprire. "Ce-i mosule ?".
Mosul s-a apropiat "Stai sa mergem impreuna. Unde mergi ?"
"Catre casa, spre ‘AIAVECHI’" zice baiatul.
"Si cum te cheama ?" "Andrei" "Da’ matale unde mergi mosule ?"
"Ia incolo catre munte !". Niciunul numai zise nimic. Tacerea era oarecum intrebatoare dar fiecare isi tinea gindurile pentru el.

Au ajuns pe o culme de deal unde drumul se largea si de unde se vedea hat pina departe. Deasupra se ridica o luna alba, stralucitoare.
"Hei, haide sa ne odihnim putin" zise mosul si se trase mai pe margine pe niste pietre, isi puse traista alaturi, ofta si privi in sus, asa, aiurea in adincul cerurilor. Scoase din desaga veche un catastif mare, cu niste coperti negre pe care scria ceva cu rosu-auriu stralucitor.

"Cine esti tu mosule ?" se mira cu glas tare baiatul.
"Eeh ! Sf. Andrei - si e ora cind trebui sa-mi fac treburile. Stai si asculta si taci chitic. Vino aici linga mine si sa nu zici nimic orice ai vedea si auzi". Scoase din desaga o capatina de usturoi. ’Ia-o si pune-o in buzunar’. Apoi un felinar din dovleac gata aprins, un caval, si cinta cu el un sunet lung, gros iar de departe ii raspunse un urlet, si altul, si altul. Cerul se lumina pe mijloc si o liniste nefireasca se asternu in jur. ‘Acum se deschid cerurile, si tot ce e viu prinde glas omenesc – nu cumva sa raspunzi vreunui glas ca ramii mut pe viata.‘

De departe veneau haite de lupi si cum ajunsera linga sfint incepura sa ceara de mincare. Sf. Andrei lua catastiful si porunci fiecaruia dupa virsta, culoare si nume ce sa manince peste iarna pina la Sf. Petru cel schiop. Cind termina isi strinse lucrurile si luindu-l pe Andrei de mina ( care se cam speriase cind vazu atitia lupi in jurul sau ) trecu incet printre haite si ajuns la drum zise: ‘ Acum poti sa vorbesti, dar baga bine de seama ca o sa treci pe linga tot felul de gadine, moroi, strigoi care te pocesc pe viata daca le raspunzi, iele care iti incinta auzul, stime, pricolici, si pamintul se va scutura incetisor cind va trece pe sub noi catelul pamintului. O sa-ti spun acum nepoate sa ai grija sa aprinzi in fiecare an in aceasta noapte un felinar din dovleac ca sa stie lupii si duhurile rele ca esti crestin, sa porti la tine o capatina de usturoi si sa spui cind poti – rugaciunea inimii.
’Pentru ca esti ascultator, cind vei fi in biserica sa te insori, asa cum i-ai promis Sf. Petru cel dublu, o sa-ti fac un dar doar pentru tine si fata ta.’

Baiatul merge inghesuit in el, cu capul plecat aparindu-se de vintul taios. Vazu ca era singur pe drum si se strinse si mai tare.

Peste un timp, cind era intr-o biserica micuta cu fata lui Cristina,
si preotul spunea ‘Se cununa robul lui Dumnezeu Andrei cu roaba lui Dumnezeu Cristina …‘ de sus de undeva cobori Sf.Andrei inconjurat de un cor de ingeri ce cintau minunat. Numai Adrei si Cristina ii vedeau si auzeau.

Acesta era darul Sf. Andrei pentru nepotul lui.

6 lingurite de argint

Familia Worthood era una din cele mai vechi familii din Anglia si pe blazon se vedea flamura regelui Arthur si masa rotunda. Stateau intr-un castel din comitatul Northshire pe care il reprezenta in Camera Lorzilor prin Ducele Eric de Northshire , un domn de 41 de ani , par roscat-blond si ochi albastru-spalacit , inalt de 6 picioare si 9 inci – foarte englez (daca intelegi ce vreau sa spun ). Sotia lui , Lady Fabiola , deasemeni din vechile familii , era o doamna constienta de singele albastru care-i curge prin vine. Se mindreau cu castelul lor , dar mai ales cu gradina de trandafiri si cu pilcul de stejari batrini in care isi facusera cuibul o pereche de corbi din cei de la Turnul Londrei ( care sint trecuti in bugetul Angliei la rubrica - simboluri , alaturi de ceas si de pisicile din fata cladirii Parlamentului ).

Crestini anglicani , se bucurasera tare mult cind Lady Fabiola dadu nastere unei fetite de 2 picioare lungime si 7 pounds greutate si-i pusera , viitoarei contese , numele de Elisbeth – numele reginei Angliei care binevoi sa-i fie nasa . La receptia ce a urmat la castel , linga regina stateau gazdele – Ducele si Ducesa Worthwood de Northshire si au venit sa-si prezinte omagiile ambasadori din toata lumea , fiecare aducind si un mic dar pentru mica ducesa Elisbeth .

Cind lucrurile se linistira si viata isi urma cursul normal Lady Fabiola gasi printre cadouri o cutiuta mica si in ea 6 ligurite de argint cu cite un safir in partea de jos a fiecarei lingurite , mari cit un deget care ii placura foarte mult . Le pusese pe un mic scrin , linga fereastra , cu capacul deschis , asteptind momentul sa le poata folosi pentru mica ducesa Elisbeth. Acolo straluceau in lumina soarelui si servitoarea Godwin era foarte atenta sa fie bine sterse intotdeuna.
In toamna aceasta se hotarisera sa plece trei saptamini la Perth , pentru bai. Plecasera cu ei doica si majordomul , apoi valetul domnului si camerista doamnei , restul primisera concediu si o mica bonificatie. La castel ramasese doar un valet batrin care aerisea camerele din cind in cind .

Revenisera plini de voiosie , dar Lady Fabiola de cum intra observa disparitia linguritelor de argint ; ramasese numai cutia goala cu capacul ridicat. Chema intii tot personalul si oferi 1000 de lire daca a doua zi gaseste linguritele in cutie . Apoi , cum nu aparusera , chema un detectiv vestit , un belgian stabilit in Londra.
Dupa o saptamina anuntara cazul si la politie , care luni de zile chestiona tot personalul si pe locuitorii din imprejurimi. Misterul disparitiei linguritelor ramase intact , Lady Fabiola ramase cu un regret permanent si se consola cu un set de tacimuri din argint placate cu aur si cu mici rubine pe care sotul ei Sir Eric le comandase in India special pentru ea.

Trecusera anii si mica ducesa Elisbeth devenise o adevarata domnisoara de 10 ani , foarte englezoaica si foarte baietoasa. Calarea , se urca in copaci , vina si juca football cu baietii din sat. Intr-o zi cind trimise mingea intr-un stejar batrin se catari dupa ea si gasi si cuibul corbilor plin de tot felul de obiecte stralucitoare.
‘ Mama – uite ce am gasit la corbi ‘ si-i arata lui Lady Fabiola 6 lingurite de argint innegrite de vreme , cu cite un safir in partea de jos a fiecarei lingurite , mari cit un deget care ii placusera foarte mult acum 10 ani .

Popa Chirila

Satul Garoafa , sat mare de razesi avea casa parohiala.Vecin cu el , satul Balta Ratei intregea parohia parintelui Chirila si avea casa stramoseasca a parintelui . Popa Chirila sta in Garoafa si cind avea de tinut slujbe si colo si colo ( la zile mari ) se ducea iute cu un fel de sareta a lui Sandu al lui Filosoful ( asa ii ziceau in sat dupa taica-su’ care era pe vremuri abonat la gazeta ‘Gindirea omului’ . In zile normale si cind era timpul bun popa se ducea si pe jos ca era tinar si viguros . Era bun gospodar si-si facuse helesteu in gradina si pusese pesti d’aia mari ca era o placere sa stea la pescuit cu prietenii si sa faca apoi o saramura iute , iute pina invirtea coana preoteasa o mamaliga .
Intr-o zi cu vint taios , cum facu cum drese , popa isi luxa piciorul .Il pusera in ghips si popa , cind mergea semana cu o pasare mare cu o aripa lovita.
Asa cam la o saptamina de Pasti , cind se face spovedanie la crestini – mai mult babele si copii si ratacita pe acolo cite o nevasta mai tinara , popa Chirila avea de lucru si in Garoafa si in Balta Ratei.
Se dusese vestea si in Garoafa si in Balta Ratei ca popa avea un picior in ghips si dupa ea sosi si popa la biserica . Baba Floarea venise de dimineata sa fie prima la spovedanie si statea acolo in fata ca trebui aproape sa o dea la o parte ca sa intre in biserica. Se duse sa se aranjeze in altar , isi puse un patrafir curat si iesi .
Baba se repezi –‘Da’ ce pacate ai matusa Floare de te vad asa de zeloasa ?’ Baba nu-i raspunse , nici nu se uita la preot , se aseza in genunchi si incet , cu mina stinga , ridica un colt de patrafir , apoi si anteriul si cu mina dreapta ciocani ghipsul parintelui . ‘E de ghips ‘- se intoarse ea catre Glafira . Parintele ramase inghetat ,mut ,coplesit . Baba Floarea se ridica gemind si facindu-si cruce pleca incetinel . Cind isi mai veni in fire , parintele mai spovedi ce mai spovedi si se retrase in altar . Dupa el veni iute dascalul Filip –
‘Da’ ce-ai patit parinte ?’
‘Ia’ am calcat strimb ! ‘ cu un zimbet mititel in coltul gurii .

Trei sfirsituri

Blocul meu cred ca are undeva o poarta ce se deschide catre alte lumi caci totdeauna se intimpla aici lucruri ciudate. Se stinge lumina, se strica liftul, nu mai merge caldura, nu primesti scrisori si din cind in cind apare un pitic care dubleaza intretinerea.
In bloc sta si domnul Valerian Georgescu, mare filatelist care-si studiaza toata ziua colectia sa. Odata pe saptamina se duce peste drum la o mica macelarie, si ia citeva bucati de carne. Macelarul le impacheteaza frumos in hirtie, apoi le leaga in patru cu o sfoara si-i da pachetul. De data asta peste nodul de la sforicica a lipit o eticheta. Acasa, din veche obisnuinta studie eticheta. Nu-i venea sa-si creada ochilor. Eticheta era o minicoala de 16 timbre din emisiunea ‘Martisor ’98‘ care costa acum 15 milioane lei vechi si pe care o luase la data aparitiei cu 160 mii lei vechi.Se uita in catalog, apoi la propriile lui achizitii. Ea era – minicoala de 15 milioane. Ametit se grabi sa ajunga la macelarie.

1. Pe scara se intilni cu administratorul, domnul Maracine; se salutara. ’Stiti a murit domnul Ionescu de la 6 cel care statea toata ziua si socotea ceva si spunea ca a descoperit o metoda sa transforme realitatea virtuala in realitate reala. ‘Da, da..’ ingaima domnul Valerian Georgescu, un pic neatent. Sari in graba cite doua, trei trepte, se indrepta in fuga catre macelarie si macelar si acolo cu o voce emotionata intreba de unde are eticheta care i-a pus-o pe pachetul de carne. ‘Care eticheta? Eu nu pun nici-o eticheta‘ se uita mirat la domnul Valerian Georgescu . Domnul Valerian Georgescu se uita mirat la macelar si brusc se intoarse si fugii acasa. Se uita lung pe masa, dar acolo nu era nimic – nici minicoala nici altceva.

2. La macelarie cu o voce emotionata intreba de unde are eticheta care i-a pus-o pe pachetul de carne.
‘Mi le-a adus ucenicul meu Ion. Ioane de unde ai etichetele?’ ‘Le-am luat de la papetaria aia din colt unde serveste fata aia cu par roscat si ochi verzi‘ . ‘Domnu’ Macelar ii dati voie lui Ion sama duca pina acolo?
Nici nu apuca sa zica macelarul ‘bine’ ca domnul Valerian Georgescu il lua de mina pe Ion si-l trase afara.
Ion o lua inainte , dadu coltul si ramase cu gura cascata . ‘Acolo era‘ aratind cu mina zidul gol si cenusiu al unei cladiri… Domnul Valerian Georgescu ramase asa, privind zidul, apoi febril deschise geanta, se uita in fiecare carte, le scutura, dar minicoala numai era si doar o pusese cu mina lui acolo.

3. Brusc se trezi si vazu ca totul nu fusese decit un vis, o dorinta ascunsa pe undeva din pasiunea lui filatelica. Era tot la masa cu un catalog in fata, tot pe scaunul incomod pe care nu putea sa-l ignore tot timpul. Nu se dezmeticise deabinelea cind telefonul suna zdraganindu-i in cap. Era prietenul lui domnul Ivan Popescu si el filatelist pasionat. ‘Sti ce-am patit? La macelarie mi-au lipit pe pachet o minicoala Martisor ’98 din aceia de 15 milioane lei vechi si.. ‘ dar Domnul Valerian Georgescu nu mai auzi nimic pentru ca inchisese telefonul.

Sfintii Petru

Demult , demult , cind se incalta puricele cu opinci de 99 de ocale de fier , sarea pina in virful cerului si tot zicea ca e usor ; cind se plimba lupul cu iepurele de brat si cind umblau povestile pe ulita , am prins si eu una de coada si am bagat-o in casa.Si-acum o sa v-o spun si voua . Si-am incalecat pe-o lingura scurta s-o dau pe la nasul cui n-asculta.

Erau doi frati gemeni ,atit de asemanatori incit parintii , ca sa nu-i incurce i-au botezat pe amindoi cu acelasi nume – Petru. Si erau tare neastimparati si nebunatici fratii. Tot timpul faceau pozne d-alea nefacute si facute.

Au atirnat intr-un pom de coada sarpele casei – si tare s-a necajit bunica caci sarpele casei apara casa si aduce noroc, au gasit undeva niste sulite si le-a virit in pamint de tot , una linga alta si l-au chemat pe catelul pamintului ( cel care l-a ajutat pe Dumnezeu sa faca pamintul ) de si-a zdrobit botul si o saptamina a urlat de durere ; i-au taiat pletele lui Muma padurii , i-au furat sulita lui Sf.Gheorghe si i-au dat ceai de flori adormitoare balaurului ; nimeni nu mai putea trai linistit de raul lor , nici omul , nici gadinele.

Dar cel mai tare s-a suparat Dumnezeu cind i-au furat biciul lui Sf.Ilie si I-au inhamat caii cu capul la caruta.
‘Nu mai se poate trai de raul vostru – uitati-va ce munte de jalbe s-au adunat ! Si cum nazbitiile voastre sint de doua ori mai mari cind sinteti impreuna , o sa va despart . Ziua ta o sa fie pe 29 ciresar si o sa poti sa faci ce nazdravanii vrei sau sa maninci ciresi si tu o sa te duci pe 16 gerar si o sa inlantuiesti intii lupi si o sa le hotarasti mincarea. '

Si-asa se facu si tot anul tinjesc unul dupa altul dar de rele tot nu s-au lasat. Pina in zilele noastre orice bun crestin – sarbatoreste pe Sf. Petru de vara si pe Sf. Petru de iarna la fel si cu aceeasi cinste nu cumva sa le faca sfintii vreun pocinog.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus pvestea asa ; si-am incalecat pe-o lingura lunga si v-am spus povestea sa v-ajunga.

Liviu

Liviu , vecinul meu , a primit in dar un telefon mobil. Si ca orice barbat, (orice barbat este un copil mare), a inceput sa se joace cu el. Il seta in diferitemoduri , il facea sa sune pe toate melodiile , ii araja data din cinci in cinci minute.
A fotografiat cu el tot ce se poate – de la cosul de gunoi , pina la virful unei macarale ce se profila pe cerul albastru.

Dupa un serviciu obositor si un drum la fel , ajunse aproape de bloc , intra , se sui in lift care bineinteles nu avea lumina. Isi cauta cheile si cum nu le gasi , suna la usa fara sa priveasca macar soneria (atit era de obosit ) .
Usa se deschise si o doamna de vreo 40 de ani , bine facuta machiata un pic , blonda-inchis , in blugi si cu o bluza orange ( cam decoltata) il privi mirata . Liviu ramase buimac si ingaima slab – aici e casa mea – apartamentul 77 bloc a2 ?
‘Domnule stau aici de peste 20 de ani –cine esti dumneata si ce vrei ?
‘Aici stau eu – mai ingaima odata .’
Doamna ii inchise usa in nas.
Liviu se intoarse si ca si cum ar fi cautat un sprijin , batu la usa mea.
‘Intra ‘ ii strigai – ma simteam un pic slabit si mi-era greu sa ma ridic din fotoliu .Liviu intra nehotarit si cind ma vazu i se lumina fata. Se uita la mine lung fara sa zica nimic , apoi , intr-un tirziu isi facu curaj si ma intreba ‘Ma cunosti ? Ma vezi ? Era alta usa …’
Apoi iesi pe usa si incepu sa coboare scarile. Se intilni cu administratorul , se saluta (i se paru ca vede o privire un pic amuzat-rautacioasa ), mai jos se intilni cu domnul Serbulea – seful de scara si dintr-o data , hotarit o lua in sus pe scari , intra la mine si ma intreba IUTE ‘ In cit sintem azi’ ‘ 10.01.2008 ‘ –spusei . Scoase grabit telefonul mobil din buzunar si se uita la data. Gresise- scrisese 10.01.2080. Corecta imediat, iesii si suna din nou la apartamentul de vis-à-vis. Ii deschise Doina –sotia lui, era apartamentul lui. De atunci am incercat de multe ori sa il fac sa-mi spuna despre usa cealalta , dar nu mi-a raspuns niciodata. Si tot de atunci n-a mai avut niciodata telefon mobil.

Doctoritele mele

In prezent sint un fel de coleg la spital cu infirmierele, asistentele,doctoritele mele.Despre inceputuri nu-mi aduc bine aminte. Citeva imagini cu sunet si culoare vor ramine insa bine impletite cu viata mea. Stiu ca la un moment dat am trecut in nontimp si am imaginea unui tunel luminos care ma absorbea cu o viteza ingrozitoare si care era in sectiune cind triunghiular, cind patrat , cind circular.
M-am trezit dupa citeva zile cu o lumina orbitoare deasupra mea , pe o masa-targa intr-o camera mica , goala si rece si iar am trecut in nontimp. Dupa vreo 2 saptamini cred , ma simteam bine si cum era 8 martie , sotia mea mi-a adus cosulete cu muschi si ghiocei sa le fac cadou tuturor infirmierelor, asistentelor si doctoritelor. Atunci parca a fost prima data cind m-am intilnit in timp normal cu doctoritele mele. Stateau de vorba pe culoar si cind m-au vazut cred ca ochii li s-au aprins de lumina bucuriei ca ma vad bine. Imaginea lor cu ochii stralucitori mi-a ramas in minte peste ani.Anii au curs , imaginile se suprapun.
Peste vreo 8 ani un accident cerebral m-a tinut captiv ,cu miinile si picioarele inclestate spasmodic – fara sa pot sa ma misc , in alte lumi -vreo luna jumatate.
Un mare profesor universitar mi-a mai dat doua zile.Parca dadea de la el.
O imagine neclara a unei doctorite, pe urma mi-a zis sotia ca era doamna doctor neurolog.Am facut cunostinta.
La un moment dat, mi-au povestit ulterior, una din doctoritele de la nefro m-a intrebat 'Stii cine sint eu ?' 'Doctorita Marita' 'Dar eu ?''Mama ranitilor' - lumea a ris.
La un moment dat o lumina stralucitoare m-a trezit . Eram intr-un salon , sotia mea dormea linga mine in pat . Era una din doctoritele mele , cu o luminare groasa ,alba in mina – ‘Cristos a inviat’ – era Pastele . Citeva ore am stat si am privit salonul , pe mine , am incercat sa-mi amintesc. Dimineata , incetisor ,m-am dat jos din pat (fara sa ma mir ca pot sa merg – totul mi se parea firesc) mi-am luat ustensilele de barbierit si m-am dus catinel la chiuveta din salon.
Peste citeva minute , a intrat cealalta doctorita a mea , m-a privit lung ‘Ce faci ?’ – ‘Ma barbieresc’. S-a inchinat incetisor si a iesit afara din salon.
Au trecut 12 ani si cu ajutorul lui Dumnezeu si cu iubirea oamenilor pe care am simtit-o uneori concret , palpabil cum ma infasoara , sper sa mai aduc ghiocei 12 ani. Vreau sa le multumesc acum doamnelor infirmiere si asistente care m-a ajutat si cu sufletul si au fost linga mine tot timpul.
Vreau sa le multumesc acum pentru inima lor calda si caracterul curat , pentru modul cum trec de multe ori peste lipsa celor 7 ani de acasa a multora din pacienti si sa le numesc oficial – pe cele 3 - DOCTORITELE MELE .

Viata

" Viata-i frumoasa… o floare , o stea , un pui de animal , o cochilie de scoica spalata in valurile marii ne aduc clipe de bucurie si fericire – o comoara. La batrinete vezi ca din tot iti ramin amintirile , prietenii , comoara care ti-a incalzit sufletul. Poti sa zici sigur ‘Doamne nu as schimba nimic , nici din bune , nici din rele..’ Cele bune - o familie, o casa, un copil , o clipa divina iti spun ca viata merita traita si are un scop , cele rele iti deschid ochii la cele importante ,la cele pe care merita sa le retii si care trebuie sa-ti conduca viata…"
Asa imi spunea intr-o zi un batrin la un pahar de vorba si cu care avusesem curajul sa intru intr-o discutie .Nimeni nu mai vorbise cu el de ani de zile. Oamenii din sat il considerau ciudat , nu nebun , doar ciudat. Nici nu statea in sat. Isi facuse o coliba pe malul marii , departe.
Uneori cind oamenii treceau prin apropiere il vedeau amenintind cu pumnul marea.
Intr-o dimineata, dupa furtuna , marea lasase pe plaja , la nici zece pasi de coliba, o
baltoaca verzuie strabatuta de gindacei , si in mijlocul ei - o piatra.
Parea o piatra obisnuita, verde – roscata, cam de doua palme, cu zeci de gauri si scobituri acolo unde muscase apa.
Batrinul se uita chioris la ea , dar nu facu nimic, doar ameninta cu pmnul marea.A doua zi dimineata, baltoaca parca se marise un pic si si odata cu ea si piatra.Era acum cam pina la genunchiul unui om.Incerca sa o rostogoleasca dar nu reusi.Piatra prinsese radacini.Dupa inca o zi , piatra era si mai mare.
Batrinul se aseza in pragul colibei , isi aprinse o pipa si se uita indelung la piatra si la mare.Dupa o saptamina , piatra era cit coliba si se apleca amenintator catre ea.In jurul ei era un briu de apa reinprospatat in fiecare noapte de valurile marii.Cei din sat ce treceau pe plaja ziceau ca nu-i lucru curat, ca se razbuna marea.Cu o zi inainte ,de sfintul Andrei a fost o caldura amenintatoare.Aerul tremura si toate lucrurile aveau contururi serpuitoare.Marea ne se misca.Catre seara aparu un norisor si un vinticel insistent incepu sa valureasca marunt marea.
Peste noapte se pornii furtuna.Oamenii povesteau apoi ca nu mai vazusera o asa dezlantuire de stihii.
Dimineata , rasari un soare urias ,vintul cazu si marea se linisti.
Cei din sat ce treceau pe plaja ramasera surprinsi.Plaja era goala.Coliba disparuse si odata cu ea si batrinul si piatra. In locul lor nisipul era plin de mici baltace verzui in care forfoteau zeci de gindacei.

Michi

Baba Frusina mergea adusa de spate si umbra ei se intindea in fata , pe ulita , in lumina rece a lunii.
Se sprijini in toiag sa-si traga sufletul si vazu linga umbra ei o alta , mai lunga , mai subtire si parca pe cap era asa , nedefinit. Baba pricepu ea ceva , doar nu era de azi de ieri pe pamint si cum avea la ea o sticluta cu aghiasma se intoarse si o arunca pe strain. ‘Ah ,m-ai mincat fript babo’ – racni strainul in puterea noptii.
‘Ehei , credeai ca ma sperii –ma , Michiduta , si nu mai striga atita , ca te-o face baba bine.Vino miine dimineata la mine si te-oi unge cu ceva sa-ti treaca – da’ sa nu vii asa paros , cu coada si cu coarne ca pun ciini sa te faramite’.
A doua zi , o fata frumoasa foc , cu cosite aurii , in ie si fota se strecura cu luare aminte pe portita strimba a babii Frusina.Baba o chema in casa ,ii spuse sa se dezbrace si incepu sa pregateasca niste unsoare intr-o strachina.Cind o vazu dezbracata lua de dupa usa o nuia de alun verde si-i croi una pe spate de-i sarira si ochii din cap lui Michiduta . Michi fugi blestemind babele si se duse tocmai in fundul iadului.
Baba Eufrosina , cum o strigau fetele mari cind veneau sa-i ceara busuioc sfintit , se spala pe miini , isi lega din nou broboada si se duse la biserica sa se spovedeasca ca a pacatuit facindu-si de ris cu ‘uciga-l toaca’. La biserica , popa Mitu Popescu avea musafiri – pe popa Chirila din Garoafa ,satul vecin.
Ca mai batrin si ca pastorul satului , popa Mitu , dupa ce asculta toata tarasenia zise: ‘Esti zaluda babo ! Unde ai vazut pe necuratu’ ?’
Apai , azinoapte bolborosea ceva , cu ce sa se imbrace cind o veni azi la dumneata la spovedanie.Popa Mitu se inrosi usor din pricina musafirului (ca i se cam dusese vestea de organizarea domniei sale – o zi veneau la spovedanie nevestele tinere ,asa cam la vreo 30 de ani ,
apoi cele mai mici asa la 18 ,25 de ani ,apoi copiii si la urma cele trecute si se zicea ca tare ii mai umblau miinile popii cind veneau nevestele tinere .)
‘Babo sa faci 40 de matanii si sa spui Crezul tot de atitea ori si de te-o ierta Dumnezeu ca umbli cu zinzanie te-oi ierta si eu.
Iesi baba din biserica inchinindu-se si zicind in sinea ei
–‘Iete d-aia se preumbla procletul azi noapte pe ulita - sa-l prinza pe popa.

Serpalaul

- Nea Gheorghe – zise doctorul - noi am facut tot ce am putut acum sa te ajute Dumnezeu; iti dam drumul acasa si cind poti mai vino la control, si tot ce pot sa-ti recomand, spune si matale de 2,3 ori pe zi Tatal nostru ; mosul avea ceva la stomac si doctorul ii dadea 2 saptamini de viata.

Era ajunul pastelui si mosul se bucura ca pleaca acasa. Ajuns linga baba lui si cum se saturase sa stea in spital ii ceru sa-i faca o mamaliguta cu oua si brinza la cuptor si la sfirsit, bau o cana cu zeama de varza. A doua zi se dusa la biserica, minca un pui la cean si mai bau o cana de varza. Apoi, tot asa in fiecare zi timp de vreun an in care nu se stapini sa nu bea o cana cu zeama de varza , pina se termina butoiul. Si la fundul lui un serpalau de 2 metri.

Cind se facu anul se duse si el la doctor ca tot omul sarac cu 20 de oua, o pulpa de miel si un cozonac facut de baba lui. Doctorul il vazu de departe drept, rosu in obraji.
- Ce-i mosule?
- Iaca am venit ca omul asa sa va multumesc ca m-ati facut bine.Doc il lua si-l puse la raze, apoi la ecograf, il asculta si scarpinindu-se in cap ii spuse
– Esti sanatos tun , ce-ai facut ?
- Apoi dom’ doctor – c-o fi de la alea trei Tatal nostru , c-o fi de la zeama de varza, ori de la veninul sarpalaului, eu veni sa va multumesc d-voastra si Domnului. Ca omul trebui sa creaza in ceva.

Bibliografie
- Crezul-***
-Tatal nostru -***
-Toma necredinciosul -***
(‘Serpalaul’ –Petru Mutu – Editura –Noi si Noi – 2008)

Povestea ridichii uriase

Inaintea povestii

Povestea pe care o sa v-o spun este strins legata de familia mea si va constitui o definire a destinului.

Cind fiul meu facuse vreo doi ani , eu ca un parinte constiincios si plin de avint incep sa-i spun povestea ridichii uriase. Bunica apuca frunzele si trage si trage si nimic. Vine bunicul si o prinde de mijloc si bunica trage ,trage si bunicul si nimic. Si vine momentul cind fiul meu spune “De ce nu ia o sapa”. Momentu’ trece si mai trece inca un an si eu ca un parinte constiincios si plin de avint incep sa-i spun povestea ridichii uriase ficei mele.

Bunica apuca frunzele si trage si trage si nimic. Vine bunicul si o prinde de mijloc si bunica trage, trage si bunicul si nimic. Si vine momentul cind fica mea spune “De ce nu ia o sapa”.

In acel moment am simtit cum destinul facea sleauri paralele si mi-am adus aminte de avertismentul din urma cu vreo doi ani cind fiul meu a cazut in cap pe cimentul din bucatarie din scaunul cu lucraturi populare unde lua masa. Peste un an fica-mea a cazut in cap pe acelasi ciment din aceeasi bucatarie din acelasi scaun cu aceleasi lucraturi populare unde lua masa. Aceasta oglinda a destinului continua si azi. El a terminat calculatoarele si ea arhitectura…

Inainte poveste!

La marginea satului, la o svirlitura de bat de padure, bineinteles o padure subcarpatica, linga casa, bunica isi facuse o gradina de legume, sau de flori, sau japoneza, sau frantuzeasca, sau englezeasca sau Domnul stie de care, ca tare mai sint ciudate gradinile din ziua de azi. In ea isi plantase o ridiche de luna, sau soare, sau marte, sau pluto sau numai Domnul stie de ce pun oamenii asemenea denumiri ciudate ridichilor. Putea sa-si planteze si un mar ca tot despre ridiche vom vorbi.
Se invirtea de dimineata pina seara in jurul ei ,sfisiata de dilema Shakesperiana, “S-o scoata, Sa n-o scoata…”. Intr-un moment de cruzime vegetala , hotari sa-si taie radacinile stramosesti si sa inceapa o viata noua (bunica, nu ridichea).

Bunica apuca frunzele si trage si trage si nimic.Bunicul, ca orice roman care se respecta, citea gazeta, o gazeta din miile de gazete care ne fac viata atit de dulce incit iti vine citeodata sa te repezi la borcanul cu muraturi nu cumva sa faci diabet.

Vasile - striga bunica (observati ca bunica este generala,iar bunicul este totdeauna el – fie ca-i Vasile, Gheorghe, Marin, Mitica …) - Bunicul privii gales catre bunica (cum altfel ?) se ridica si o prinse de mijloc cu doua degete (sa nu-l fringa – orice bunica are ochelari si mijlocel tras prin inel). Trage bunica de ridiche, trage si bunicul de bunica, dar ridichea uriasa nici nu se misca. Nepotul lor, Ionel sau Viorel sau Andreiut sau Mihaita sau Doamne de ce nu au copii un nume simplu asa de exemplu “COPILU”, era in culmea creatiei ,isi scosese limba intr-o parte si lega ceva tinichele de coada unei javre iubitoare de umanitate si desi se auzi strigat – Costele - pina nu termina ultima tinichea care intregea armonia se facu ca este pe malul celalalt al oceanului.

Copilu’ se apuca cu nadejde de briul bunicului si incepu sa traga (de briu fireste – evolutia si nivelul intelectual ne impiedica sa promovam violenta –pluralul majestatii) trage si bunicul pufaind zgomotos pentru a accentua aportul sau la efortul colectiv, trage si bunica ridicind miinile in implorarea ei catre ajutorul Domnului si in acest moment in vuiet de motoare, pe poarta gradinii isi fac aparitia ziaristii, reporterii televiziunilor,fotoreporterii marilor cotidiene. Vin apoi 6 soldati in uniforme de parada, pe jos, in trap saltat ,trei pe o parte si trei pe cealalta. Apoi o caleasca aurita care opreste in fata bunicii. Din ea sare ‘Purtatorul’ care anunta cu o voce puternica infintarea unei comisii de cercetare a modului de cultivare a ridichilor si a unei comisii de studiu al modului cum se poate alcatui un proiect de sponzorizare al bunicilor care cresc ridichi. Acum din caruta se da jos Majestatea sa Presedintele. Ii face un semn mare ‘Purtatorului’ care, cu pieptul inainte anunta acordarea ‘Ordinului Ridichea ‘ in grad de mare Maricica-bunicii. Majesdintele se urca in caleasca si toti dispar intr-un nor de praf.

Bunica, Bunicul si copilul ramin cu gurile cascate (se intrebau daca era dentistu’) si pleaca incet catre casa. Lumina se stinge incetisor si intr-un colt straluceste o stea. De dupa coltul casei apare o fetita; se uita mirata in dreapta ,in stinga si nevazind nimic pleaca in pasul strengarului.

Bibliografie
-Mos Ion Rotaru – Petru Mutu – 1993
-Fata Mosului - Petru Mutu – 2001
-Minunea de la Maglavit – Petru Mutu – 2003
(Fragment din prelegerea ‘Noul folclor’- Petru Mutu –2007, aparuta separat sub numele ‘O ridiche’ Editura Agricultura de ieri si de azi – 2007)