Liviu

Liviu , vecinul meu , a primit in dar un telefon mobil. Si ca orice barbat, (orice barbat este un copil mare), a inceput sa se joace cu el. Il seta in diferitemoduri , il facea sa sune pe toate melodiile , ii araja data din cinci in cinci minute.
A fotografiat cu el tot ce se poate – de la cosul de gunoi , pina la virful unei macarale ce se profila pe cerul albastru.

Dupa un serviciu obositor si un drum la fel , ajunse aproape de bloc , intra , se sui in lift care bineinteles nu avea lumina. Isi cauta cheile si cum nu le gasi , suna la usa fara sa priveasca macar soneria (atit era de obosit ) .
Usa se deschise si o doamna de vreo 40 de ani , bine facuta machiata un pic , blonda-inchis , in blugi si cu o bluza orange ( cam decoltata) il privi mirata . Liviu ramase buimac si ingaima slab – aici e casa mea – apartamentul 77 bloc a2 ?
‘Domnule stau aici de peste 20 de ani –cine esti dumneata si ce vrei ?
‘Aici stau eu – mai ingaima odata .’
Doamna ii inchise usa in nas.
Liviu se intoarse si ca si cum ar fi cautat un sprijin , batu la usa mea.
‘Intra ‘ ii strigai – ma simteam un pic slabit si mi-era greu sa ma ridic din fotoliu .Liviu intra nehotarit si cind ma vazu i se lumina fata. Se uita la mine lung fara sa zica nimic , apoi , intr-un tirziu isi facu curaj si ma intreba ‘Ma cunosti ? Ma vezi ? Era alta usa …’
Apoi iesi pe usa si incepu sa coboare scarile. Se intilni cu administratorul , se saluta (i se paru ca vede o privire un pic amuzat-rautacioasa ), mai jos se intilni cu domnul Serbulea – seful de scara si dintr-o data , hotarit o lua in sus pe scari , intra la mine si ma intreba IUTE ‘ In cit sintem azi’ ‘ 10.01.2008 ‘ –spusei . Scoase grabit telefonul mobil din buzunar si se uita la data. Gresise- scrisese 10.01.2080. Corecta imediat, iesii si suna din nou la apartamentul de vis-à-vis. Ii deschise Doina –sotia lui, era apartamentul lui. De atunci am incercat de multe ori sa il fac sa-mi spuna despre usa cealalta , dar nu mi-a raspuns niciodata. Si tot de atunci n-a mai avut niciodata telefon mobil.