Ocarina

Biata Florica plingea adeseori, seara, dupa ce pleca ultimul client. Slujnica la Dumitru Grosu, la o crisma de cartier, era chinuita toata ziua si seara cind se retragea in spatele casei, intr-o camaruta de deasupra pivnitei se ruga intr-una cumva sa termine cu viata asta mizera. Asta-seara era mai obosita decit oricind si mai suparata ca patronul o certase degeaba si iesi, dupa ce termina de sters sa respire aerul curat si linistit al mahalalei ca o pasarica care scapata dintr-o colivie isi desface aripile in libertate.
Coti pe o straduta prin fata bisericii Sf. Vineri si la poarta ei o batrina girbovita de vremi ii ceru ceva de mincare. Florica nu avea nimic si atunci ii dadu batrinei toti banii care ii avea prin buzunare, toate micile ei bacsisuri din ziua aceea. Batrina multumi si ii dadu in dar o ocarina mica.
Ocarina ramase mult timp uitata pe o policioara, pina intr-o zi cind un pic visatoare Florica o lua si sufla in ea. Odata cu cintecul pe masa aparu o farfurie cu o mamaliga aburinda cu smintina. De atunci toate incepura sa mearga mai bine pentru Florica. Pleca acasa si in curte sub bolta servea citorva clienti mamaliga cu brinza. Apoi cumpara un mic restaurant cu gradina mai in centru si cum cererea devenise mare si diversa nu mai folosea ocarina, ci isi suflecase miinile si facea ea singura mincarea care era cea mai buna din cartier pentru ca era facuta cu dragoste. Se dusese vestea despre restaurantul ei si fu curtata de o multime de barbati. Ea isi alese un om de treaba care-i cazuse cu tronc inca de mult dar la care nu indraznise sa ridice ochii pina acum. Ocarina nu o mai folosise dar o stergea mereu de praf si din cind in cind seara se plimba din nou pe straduta bisericii Sf. Vineri in speranta ca o va intilni si va putea sa-i multumeasca si sa ii inapoieze ocarina pentru alta fata sarmana.