Onita

Venea de la ski din Austria si se simtea bine, refacuta fizic si mental. Era sef de ceva pe la o banca si plecase sa-si revina dupa nebunia de la servici. Conducea singura masina si nimerise o sosea uscata si o vreme splendida asa ca se gindea ca putea merge direct acasa in Bucuresti. Trecu de Ungaria si gata era in tara. Se lasase seara si mergea atenta. Motorul incepu sa tuseasca, sa dea rateuri si socotind ca ar fi bine sa opreasca, trase pe dreapta. Se dadu jos. Se oprise in fata unei manastiri si amintindu-si ca unchiul ei Petru o rugase sa aprinda cite o luminare pentru vii si una pentru morti, intra in curte si apoi in biserica. La ora aia biserica era goala si in ea se scalda intr-o pace si o liniste interioara pe care n-o simtise nicicind.

De undeva aparu maica Paula si Onita ii spuse de ce venise. Maica Paula ii vindu citeva luminari, o invata sa le aprinda pe la icoane, apoi o duse sa implineasca si dorinta unchiului ei. Cind iesira afara, ningea foarte tare cu fulgi mari si densi care se lipeau de gene, de nari, de par si nu puteai sa vezi nimic. Onita statu un pic in cumpana, apoi o intreba incet pe maica Paula daca gaseste gazduire la manastire pentru o noapte. ‘Cum sa nu, dar acum noi mincam doar mincare de post care este inclusa in pretul camerei.’

Ii arata unde sa traga masina in curtea manastirii si o conduse intr-o chilie unde mirosea frumos a mere si unde pe o lavita era intins un asternut alb ca zapada. Adormi imediat si in vis ii aparu Maica Domnului care o binecuvinta, o mingiie si ii lua toate grijile. Se scula de dimineata cu inima usoara si sufletul multumit. Masina porni imediat si motorul torcea si fluiera multumit. Pe sosea, dupa citiva kilometri era uscat si ajunse imediat in Bucuresti.