Printesa Liu

Printesa portelanurilor Ming
Tinarul istoric, Toma Gheorghe admira portelanurile din perioada Ming cu desenele lor cu dragoni si flori, cu minunatul lor albastru-cobalt expuse la Muzeul portelanurilor din New York. Pleca incintat si asa de moft intra apoi intr-un magazin de antichitati sa afle cit ar costa o copie Ming. Gasi o cescuta de ceai, mica cit un degetar, cu un desen superb cu doi dragoni ce inconjurau ceasca unul intr-un sens celalalt in sens invers - 23 de dolari. Multumit, o cumpara si pleca acasa sa o studieze. Peste citeva zile cind isi aduse aminte din nou de ea, isi facu un ceai chinezesc, se aseza in fotoliu si savurind bautura simti cum se relaxeaza si cade intr-o stare de semidormire dulce.

Se trezi brusc intr-o piata chinezeasca unde peste tot erau tarabe ce vindeau statuete de jad, portelanuri, sculpturi din fildes, vase de lut, matasuri. Un furnicar de lume ce treceau incolo si incoace strigind intr-una, purtind marfa
in miini, artisti de strada ce aruncau flacari, pitici, colivii cu pasarele si cite si mai cite ce se perindau prin fata lui intr-un virtej colorat. Nu stia cum intelegea totul, cum afla ca se gasea in 1622, in timpul imparatului Hailing din dinastia Ming.
Un grup de soldati dadea lumea la o parte si in urma lor un palachin imperial
cu perdelele trase o purta pe printesa Liu – printesa portelanurilor, cum era denumita. Cind ajunse in dreptul lui, palachinul se opri, o perdeluta se dadu la o parte si un chip de zeita il privi intens. Spuse ceva unui insotitor imbracat intr-un costum verde-dragon si apoi dadu ordin de plecare. Costumul verde ii dadu un bilet din care, desi nu stia limba chineza, intelese ca era asteptat in Templul Paradisului.
Cind ajunse, costumul verde il introduse intr-o incapere si se vazu fata in fata cu printesa. Se privira intens si brusc se aruncara unul in bratele celuilalt fara o vorba. Uita de tot si de toate, inchise ochii si toata simtirea sa o vedea numai pe printesa Liu.

Cind isi reveni se gasea in camera lui, in fotoliu, cu cescuta de ceai in mina.
De atunci mai bau din cescuta de portelan Ming de multe ori, se mai intilni cu printesa si tot universul sau se umplea de fericire.

Azi astepta un coleg de la Institutul regal de istorie al Mari Britanii cu care spera sa poata discuta despre cescuta de ceai. Incepu sa stringa lucrurile aruncate, sa aeriseasca, sa aseze cartile in biblioteca - cind, neatent, se intoarse si atinse cu mineca cescuta de ceai care cazu jos si se sparse. Ramase consternat privind cioburile.
Asa il gasi colegul sau si asa il lasa. Disperat, aprope fugind, pleca spre magazinul de antichitati dar cit cauta nu mai gasi o alta cescuta de ceai la fel cu cea care se sparsese. Cauta si-n alta parte, si-n alta parte si zilele treceau si lunile si apoi si anii. Intr-un tirziu isi cumpara de undeva o copie a unui vas Ming pe care era pictata parca printesa Liu, plimbindu-se sub o umbreluta pe malul unui lac si tot restul vasului era alb. Se apuca sa invete limba chineza, apoi istoria ei si mai ales istoria dinastiei Ming, se apuca de studiul portelanurilor si ajunse un specialist cunoscut in toata lumea; imbatrini, parul ii deveni alb, isi puse ochelari si sprinteala tineretii facu loc girbovelii.

Intr-o zi, vecinul sau de apartament se ingrijora ca batrinul nu mai aparuse,
chema politia care trebui sa sparga usa si il gasira pe profesor in fotoliu, parca dormind, cu un zimbet de fericire pe fata.
Pe masa se afla un vas Ming pe care era pictata printesa Liu, plimbindu-se sub o umbreluta pe malul unui lac dar printesa numai era singura. Alaturi de ea se plimba un barbat tinar imbracat in haine europene care semana cu profesorul.
Vasul capatase o culoare alb-stralucitor pe care se detasa pictura albastru-cobalt si de jur imprejur doi dragoni ce inconjurau vasul unul intr-un sens celalalt in sens invers. Cercetatori si specialisti au declarat vasul autentic dupa un studiu de ani de zile dar n-au putut da o explicatie pentru barbatul imbracat in haine europene, nici pentru dragoni.