Fat frumos din inima facut din piatra nascut

Demult cind se bateau muntii cap in capete si izvoarele se mutau de ici colo si izbucneau in clinchet de clopotei unul cu apa vie, altul cu apa moarta, lumea nu era ca acum. Tinutul oamenilor era inconjurat pe trei parti de marea Tetis si la nord era tinutul uriasilor. Muntii erau plini de paduri de toate felurile, gaseai pilcuri de tise si tot felul de vietati. Apele erau salasul zinelor si al ielelor si in colturi de padure puteau fi vazuti si spiridusi si pitici si toate vietuitoarele traiau in buna pace. Odata o fata de om s-a indragostit de un urias, dar oamenii nu vedeau cu ochi buni aceasta unire si nici uriasii.

Au inceput si unii si altii sa o birfeasca, sa o spurce si sa o blesteme incit fata nemaiputind suporta s-a aruncat dupa un stei in hau, dar zina muntelui care o iubea pe fata, inainte ca ea sa se pravaleasca in prapastie a transformat-o intr-un colt de stinca. Si cum unirea uriasului cu fata avuse loc, Maica Domnului a ajutat piatra sa nasca si se nascu un baiat – fat frumas din inima facut din piatra nascut. Si toata lumea il crestea – caprele negre ii aduceau lapte, zinele padurii ii culegeau fragi si zmeura , ursii cei mari ii vinau peste.

Si turmele de oi cu ciobanite frumoase stateau linga el cite o saptamina facindu-i mamaliga cu brinza si alte bunatati.Asa crescu flacaul mare si avea parul ca pajistile de galbenele din creierii muntilor, ochii ca taurile ce oglindesc cerul, gura ca zmeura coapta din hatisurile paduriilor.
Intr-o zi vazu intr-un luminis din padure dansind frumoasele iele si se indragosti dintr-o privire de fata stimei lacului. Isi lasa ochii in jos timid dar se uita asa pe sub sprincene la ea si ea il fulgera cu o privire scurta in care puse dragostea ei.

Si s-a facut nunta mare, spiridusii care duc grija padurii au adus nectar, piticii au adus ciuperci si trufe, chiar si muma padurii a adus hidromel, zinele au adus flori si fructe si nasi le-au fost Sfarma piatra si Zina zorilor.

Apoi cu mireasa sa alaturi s-au tras la casa lor si au trait fericiti multi ani daca n-or fi traind si astazi.

Eeh dar s-au dus vremurile acelea si oamenii au omorit si hartuit si pe uriasi si vietuitoarele padurii si cind n-au mai avut pe cine sa chinuie s-au luat la bataie intre ei si au dat toata lumea peste cap. Iar uriasii, zinele, spiridusii, piticii si toata lumea basmelor citi au mai ramas nevatamati au pribegit departe, departe intr-un colt de lume, s-au inconjurat de un zid de piatra inalt pina la nouri si numai din cind in cind cite un copil mare sau mic mai poate privi lumea aceia a basmelor.