joi, 17 ianuarie 2008

Imagine din copilarie

Anul acela se hotarisera sa faca economii si stabilisera sa se intilneasca toti verii si verisoarele, de Craciun, in casa bunicului lor, prof. Iancu Constantin, profesor de matematica.
Fiecare luase de la parinti tot ce semana a Craciun si incepura sa vina dis-de-dimineata cintind ‘Buna dimineata la Mos Ajun’ cind ajungeau la Baicoi. Unii adusera bradul, altii vinul, sarmale, cirnati, caltabosi, placinta si multe altele ,cum sta bine la casa de romin cu credinta in Dumnezeu de Craciun.

A doua zi masa se intinse pina seara si obositi de atita buna dispozitie, plecara sa se plimbe prin zapada alba, in aerul rece al decembrie. Plecara Andrei cu Cristina, Teodor cu Isabelle, Adrian cu Anca,Onita(uita-o-ar toate relele si necazurile din lume), Alexandru cu Mihaela, Mircea cu Nana si Eugen –prietenul lor care primise de curind titlul de ‘vere’. Au luat-o in sus, pe deal catre casa lui Capra, celebrul autodidact. Au ajuns linga parc si curiosi au intrat in el sa priveasca ruinele bisericii printesei Trubeskoi. Doua jumatati de ziduri in colt, arse si fara tencuiala desi fusese pictata de Nicolae Grigorescu in perioada de tinerete.

Au intrat in biserica si stateau asa cu ochii in sus privind stelele. O lumina mare parca aparu scurt timp si din ea vazura cum cresc zidurile, cum creste biserica, se intregeste, in lumina suava a noptii apar si picturile de pe pereti, izbitor de frumoase. Au putut chiar sa faca poze. Biserica se umplu de muzica si de lumina, apoi disparu totul si fiecare se trezi la picioare cu o floare de tufanica. Mai statura un timp sa se dezmeticeasca si plecara, incet catre casa. Plecara Andrei cu Cristina, Teodor cu Isabelle ,Adrian cu Anca, Onita(uita-o-ar toate relele si necazurile din lume), Alexandru cu Mihaela ,Mircea cu Nana si Eugen –prietenul lor care primise de curind titlul de ‘vere’.
Acasa vazura ca florile de tufanele erau poleite cu aur.

2 comentarii:

anca spunea...

Ar fi foarte frumos sa facem iar Craciunul la Baicoi! Poate ne adunam la viitorul Craciun acolo, noi si generatia mai tanara ! Sau poate si acum de Pasti...

Andrei spunea...

da cred ca e mai realist de Paste. E mai cald. Am putea incerca.